România, a patra victorie în preliminariile CM de handbal masculin din 2015
Articol de DSRNetworkAdmin, 6 ianuarie 2014, 10:00
Echipa naţională de handbal masculin a României a învins, duminică, în deplasare, reprezentativa Ciprului, scor 31-30 (15-16), în cea de-a patra partidă din grupa a 2-a preliminară a Campionatului Mondial din 2015.
Marcatorii României au fost Fenici 5 goluri, Talas 5, Şimicu 4, Ghiţă 4, Florea 4, Acatrinei 3, Mihalcea 2, Rotaru 2, Asoltanei 1, Cîmpan 1, în timpce pentru gazde s-au remarcat Demosthenous şi Georgiou, ambii cu câte 7 goluri.
Tricolorii au obţinut anterior trei victorii – 23-22 cu Italia, 32-24 cu Slovacia şi 36-19 cu Cipru – şi au acumulat astfel 8 puncte, fiind liderii grupei a 2-a.
Pe locul secund se află Slovacia, cu 6 puncte, urmată de Italia, cu 2 şi Cipru, cu 0 puncte.
România mai are de disputat două partide, cu Italia, la Bucureşti, în 8 ianuarie, respectiv cu Slovacia, la Sala, trei zile mai târziu.
Câştigătoarea fiecăreia dintre cele cinci grupe preliminare din primul tur se va califica în turul secund, play-off, în care au asigurată calificarea directă alte 13 echipe europene.
Meciurile se vor juca în luna iunie, în sistem tur-retur. Câştigătoarele din dubla manşă se vor califica la turneul final.
Turneul final al CM din 2015 va avea loc în Qatar, între 17 ianuarie şi 1 februarie.