Ascultă Radio București FM Live

Peste 13.000 de autoturisme noi au fost cumpărate în 2013 prin programul RABLA

Articol de DSRNetworkAdmin, 8 ianuarie 2014, 16:12

Peste 13.000 de autoturisme noi au fost cumpărate anul trecut prin programul Rabla, în cadrul căruia au fost disponibile 23.000 de tichete valorice de câte 6.500 de lei, pentru persoanele fizice şi juridice care au casat automobile mai vechi de 10 ani.

În total, anul trecut au fost achiziţionate 13.385 de autoturisme noi, cu reducerea de 6.500 de lei oferită prin tichetul Rabla, la casarea unui autovehicul uzat, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), care a gestionat programul Rabla.

În cazul a 690 dintre noile autoturisme cumpărate prin Rabla, s-a beneficiat şi de eco-bonusuri. Eco-bonusul, în valoare de 500 de lei, s-a acordat pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km sau achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Beneficiarii programului Rabla interesaţi să cumpere astfel de autovehicule mai puţin poluante au putut cumula maxim două eco-bonusuri, pentru o reducere suplimentară de 1.000 de lei.

Din cele 23.000 de tichete Rabla oferite, 20.000 au fost destinate cetăţenilor, iar restul, firmelor şi instituţiilor.

Pentru persoanele fizice au fost împărţite colectorilor autorizaţi 17.000 de tichete, distribuite în perioada 19 – 21 iunie 2013, fiind disponibile 45 de zile pentru înscrierea la un dealer autorizat şi utilizarea tichetului.

Totodată, din 14 noiembrie, au fost distribuite alte 3.000 de tichete, care trebuiau utilizate până la 20 decembrie.

Tichetul de 6.500 de lei a fost transferabil, însă, la achiziţionarea unui autovehicul nou, nu se putea utiliza decât un singur voucher. Tichetele neutilizate în termenul stabilit au fost declarate nule.

Cele 3.000 de tichete destinate firmelor şi instituţiilor publice au fost disponibile în perioada 10 iunie – 31 octombrie 2013, fiind distribuite 1.670 dintre ele.

Cele mai multe tichete au fost solicitate şi obţinute de Poşta Română – 132, în valoare de 858.000 de lei, şi de Ministerul Afacerilor Interne – 105, în valoare de 682.500 de lei.

Tot anul trecut, printr-un alt program al Ministerului Mediului, AFM a pus la dispoziţia celor care au dorit să-şi cumpere un automobil electric 100 de ecotichete în valoare de câte 12.000 de lei.

Singurul solicitant a fost Municipiul Moineşti din judeţul Bacău, pentru un singur automobil, municipalitatea obţinând reducerea de 12.000 de lei pentru achiziţionarea autoturismului electric.

În 2013, până la 30 noiembrie, au fost înmatriculate 52.141 de autoturisme noi, în scădere cu 15,37 la sută faţă de primele 11 luni ale anului trecut, când au fost înmatriculate 61.608, potrivit datelor disponibile la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Totodată, până la sfârşitul lunii noiembrie, au fost înmatriculate 205.063 de autoturisme second hand, în creştere cu 31,52 la sută faţă de perioada similară a anului trecut.

În cadrul programului Rabla, din 2010 şi până în 2012, tichetele de câte 3.800 de lei au putut fi tranzacţionate la liber, putându-se folosi până la trei tichete la cumpărarea unei maşini noi.

În 2010, au fost casate prin Programul "Rabla" 186.854 de maşini, fiind cumpărate aproape 60.000 de autoturisme noi cu ajutorul bonurilor valorice, faţă de 32.327 de maşini scoase din uz prin ediţia 2009 a programului.

În 2011, au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârşitul fiecărui an.

În 2012, au fost casate 44.857 de autovehicule uzate şi achiziţionate 15.149 de maşini noi, dintre care 4.740 de origine autohtonă, potrivit raportului AFM pe 2012.

Pentru achiziţionarea autovehiculelor noi s-au utilizat 44.688 de tichete valorice, dintre cele 45.000 alocate.

Bancherii ameninta cu blocarea pietei imobiliare
Arhiva site joi, 26 noiembrie 2015, 18:43

Bancherii ameninta cu blocarea pietei imobiliare

Legea votata de Parlament privind creditele ipotecare, supranumita si “legea darii in plata” a provocat o veritabila furtuna in randul...

Bancherii ameninta cu blocarea pietei imobiliare
Membrii Eurogrup amână orice discuţie cu Grecia până după referendum
Arhiva site miercuri, 1 iulie 2015, 20:39

Membrii Eurogrup amână orice discuţie cu Grecia până după referendum

Miniştrii de finanţe din statele zonei euro au hotărât în această seară, în cadrul unei teleconferinţe, să continue negocierile cu guvernul...

Membrii Eurogrup amână orice discuţie cu Grecia până după referendum
incendiu,pompieri,isu,trafic rutier
Arhiva site luni, 2 iunie 2014, 09:46

Un microbuz în care se aflau patru pasageri a luat foc pe DN1, în zona localităţii Ciolpani

Microbuzul a luat foc pe DN 1, pe sensul spre Bucureşti, incidentul fiind anunţat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 07.30 Pompierii au...

Un microbuz în care se aflau patru pasageri a luat foc pe DN1, în zona localităţii Ciolpani
10 ani de activitate ai ANSVSA, celebraţi în Piaţa Progresul din Sectorul 4
Arhiva site joi, 29 mai 2014, 15:35

10 ani de activitate ai ANSVSA, celebraţi în Piaţa Progresul din Sectorul 4

Evenimentul marchează împlinirea a 10 ani de activitate susţinută, în sprijinul sănătăţii consumatorilor, desfăşurată de Autoritatea...

10 ani de activitate ai ANSVSA, celebraţi în Piaţa Progresul din Sectorul 4
Arhiva site joi, 29 mai 2014, 15:22

Noua Piaţă Covasna, inaugurată de Cristian Popescu-Piedone

Piaţa Covasna a fost inaugurată în Sectorul 4 al Capitalei, joi, după ce a fost reabilitată şi modernizată. Situata intre Bulevardul Alexandru...

Noua Piaţă Covasna, inaugurată de Cristian Popescu-Piedone
Arhiva site joi, 29 mai 2014, 10:28

Un incendiu a izbucnit in aceasta dimineata intr-un bloc de pe Soseaua Colentina

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la etajul zece al unui bloc de pe Şoseaua Colentina, din Sectorul 2 al Capitalei, nefiind înregistrate...

Un incendiu a izbucnit in aceasta dimineata intr-un bloc de pe Soseaua Colentina
Arhiva site joi, 29 mai 2014, 10:24

Rezultatele finale de la Alegerile Europarlamentare, anunţate astăzi de BEC

Biroul Electoral Central (BEC) anunţă joi rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, urmând să fie organizat şi evenimentul de...

Rezultatele finale de la Alegerile Europarlamentare, anunţate astăzi de BEC
Arhiva site joi, 29 mai 2014, 09:37

Evaluarea la clasa a IV-a continuă joi cu proba la matematică

Evaluarea națională la clasa a IV-a va continua joi cu proba la matematică, la care sunt așteptați să participe aproximativ 193.000 de elevi...

Evaluarea la clasa a IV-a continuă joi cu proba la matematică