Naţionala de juniori a României, calificată la turneul final al CE de handbal masculin din 2014
Articol de DSRNetworkAdmin, 13 ianuarie 2014, 08:13
Naţionala de handbal masculin under 18 a României s-a calificat, duminică, la turneul final al Campionatului European din 2014, după ce a învins reprezentativa Turciei şi a încheiat pe primul loc în grupa a 8-a preliminară.
Tricolorii mici au învins Turcia cu scorul de 37-30 (20-12), după ce în primul meci al grupei, la Chiajna, au trecut de Armenia la scor, cu 51-9.
Turcia a învins şi ea Armenia, sâmbătă, cu 57-11, astfel că în clasamentul grupei a 8-a, România a încheiat pe primul loc, cu 4 puncte, urmată de Turcia cu 2 şi de Armenia, cu 0 puncte.
Conform regulamentului, primele două clasate în grupele preliminare 1-6, formate din câte patru echipe, şi prima clasată din grupele 7-9, din care au făcut parte doar trei echipe, se califică la turneul final al CE din 2014, care va fi găzduit de Polonia în intervalul 14-24 august.
Echipa Poloniei este calificată direct, în calitate de naţiune organizatoare.