5 cazuri de gripă depistate în perioada 6-12 ianuarie. Bilanţul acestui sezon rece, 8 cazuri
Articol de DSRNetworkAdmin, 18 ianuarie 2014, 15:15
Cinci noi cazuri de gripă au fost confirmate, în urma analizelor de laborator, în perioada 6 – 12 ianuarie, la pacienţi care nu s-au vaccinat, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Potrivit sursei citate, două dintre cazuri sunt pacienţi cu virus gripal tip A, subtip H1, iar celelalte trei, pacienţi cu virus gripal tip A, subtip H3, ambele tipuri având antidot în vaccinul disponibil pentru acest sezon.
În acelaşi interval, la nivel naţional, au fost înregistrate 75.974 de cazuri de afecţiuni clinice compatibile cu gripa şi infecţii respiratorii, numărul fiind cu 15,1% mai mare faţă de cel din aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi de 1,9 ori mai mare decât cel înregistrat în săptămana precedentă.
Tot în perioada 6-12 ianuarie, s-au înregistrat 26 de afecţiuni clinice compatibile cu gripa, de 2,2 ori mai puţine comparativ cu cele înregistrate în acelaşi interval din 2013.
Au fost înregistrate, de asemenea, 10 cazuri de infecţie respiratorie acută severă, faţă de 13 în aceeaşi perioadă a anului trecut.
De la începutul sezonului rece 2013-2014, în România au fost diagnosticate opt cazuri de gripă, nefiind înregistrat niciun deces din această cauză.
Până la 12 ianuarie, 442.905 de persoane din grupe la risc au fost vaccinate antigripal, cu doze distribuite de Ministerul Sănătăţii.
Producţia de vaccin antigripal de la Institutul Cantacuzino a fost încheiată, însă mai trebuie făcute studiile clinice, dozele urmând să fie puse pe piaţă, probabil, până la sfârşitul lunii, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Ministerul Sănătăţii anunţa anul trecut că pentru campania de imunizare gratuită contra gripei din sezonul rece 2013 – 2014 vor fi disponibile un milion de doze de vaccin antigripal – 600.000 din import şi 400.000 de la Institutul Cantacuzino.