Djokovici, deţinătorul trofeului, învins de Wawrinka în sferturile de finală ale Australian Open
Articol de DSRNetworkAdmin, 21 ianuarie 2014, 15:29
Tenismanul sârb Novak Djokovici, cap de serie numărul 2 şi cvadruplu câştigător la Melbourne, a fost învins, marţi, de elveţianul Stanislas Wawrinka, în sferturile de finală ale Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Wawrinka s-a impus cu scorul 2-6, 6-4, 6-2, 3-6, 9-7, după patru ore de joc.
În semifinale, Stanislas Wawrinka îl va întâlni pe cehul Tomas Berdych, cap de serie numărul 7, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-4, 2-6, 6-4, pe spaniolul David Ferrer, al treilea favorit al competiţiei.
Novak Djokovici a câştigat ultimele trei ediţii de la Australian Open, după ce se impusese prima oară în 2008.
Până marţi, el nu pierduse niciun meci la Melbourne din sferturile de finală ale ediţiei din 2010.