Trafic de pasageri în creştere cu 1,3% pentru Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, anul trecut
Articol de DSRNetworkAdmin, 23 ianuarie 2014, 11:39
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a avut anul trecut o cifră de în urcare cu 10%, la un profit brut de 78 milioane lei, iar cele două aeroporturi pe care le administrează au fost tranzitate de 7,64 milioane pasageri.
"CNAB a înregistrat în anul 2013 venituri totale preliminate de 643,78 milioane lei, cu 5% mai mari decât în anul 2012. Profitul brut preliminat al CNAB a ajuns în 2013 la valoarea de 78 milioane lei, de peste trei ori mai mare decât cel bugetat", se arată într-un comunicat al companiei.
Numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu – s-a ridicat la 95.984 anul trecut.
În anul 2013, 84% dintre pasagerii Aeroportului Henri Coandă au avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene, potrivit sursei citate.
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) operează în prezent 34 de companii aeriene, care transportă pasageri către 71 de destinaţii. În anul 2013, pe acest aeroport au început să opereze două companii aeriene noi – easyJet Air şi Air Serbia – , din martie 2014 urmând ca Ryanair să opereze primele curse regulate.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea în 2010, prin fuziunea societăţilor care gestionau cele două aerogări din Capitală, şi este deţinută de Ministerul Transporturilor.