“Scrisori și fotografii din Marele Război”
Articol de Andra Radu, 24 martie 2018, 12:00
O carte pe care nu ar trebui să o lăsați necitită în această primăvară neobișnuită este ”Scrisori și fotografii din Marele Război”, scrisă de Alexander MacLennan, alias Răzvan Ursuleanu, și apărută online. Cartea are în spatele poveștilor pe care le cuprinde, o istorie reală, de suflet, în care un prieten al autorului și-a luat câteva zile libere și a dispărut fără nici o explicație. Unii poate că ar putea bănui că a plecat într-o vacanță. El plecase nu foarte departe, în Slovacia pentru a pune o floare pe mormântul bunicului pe care nici nu îl cunoscuse deoarece acesta murise când cel de-al Doilea Război Mondial se terminase.
Bunicul era atunci un bărbat tânăr care, poate, se bucura că se va întoarce acasă, poate își făcea planuri, poate scria o scrisoare.. cine știe? Tocmai atunci o salvă de gloanțe l-a secerat pe el și pe camarazii lui. Iar aceștia poate că au murit mirându-se ce se întâmplă …că războiul s-a terminat. Nu aveau nici el și nici camarazii lui să își revadă familiile, să își crească copii sau să îi cunoască pe cei născuți când ei erau plecați și nu apucaseră să îi vadă.
Și oare câți fuseseră ca ei? Poate mii, poate zeci sau sute de mii care nu mai apucaseră să își trăiască viața și rămăseseră pururea tineri împotriva voinței lor.
”Scisori și fotografii din Marele Război” cuprinde fotografii de arhivă ale unor soldați, ale unor dirijabile, avioane, surori medicale, scrisori ale unor oameni prinși în acest balet periculos fără voia lor. Par a fi undeva în Scoția sau în Anglia dar pot fi de oriunde dacă cineva le-ar schimba numele.
La început, pentru unii tineri, războiul pare o joacă iar germanii niste posibili prieteni. Chiar se și întâlnesc la sărbătorirea Crăciunului, când sunt câteva zile de pace și unii se împrietenesc. De exemplu, un tânăr îi scrie tatălui sau că, în ciuda faptului că el nu cunoaște germana iar noul lui prieten Johann din Leipzig nu știe engleza, s-au împrietenit ușor și chiar și-au făcut daruri de Crăciun. Chiar plănuiesc să se revadă cu ocazia altei sărbători cănd vor mai fi alte câteva zile de pace.
Apoi seamănă cu o întrecere sportivă când doi tineri piloți ar părea, mai degrabă că vor să se întreacă decât să se lupte. Desigur această întrecere se va termina cu moartea unuia dintre ei care nu pare să înțeleagă că această competiție s-a terminat.
Și viața din spatele frontului este arătată din câteva crochiuri îndrăznețe: o soție care primește casca de soldat a soțului și plânge iar băiețelul ei crede ca ea este supărată că s-a înțepat la deget cu un ornament al acesteia în forma unui vârf de suliță.
Un băiat îl ajută pe groparul satului să scrie pe piatra de mormânt a unui ofițer german și nu știu precis în ce ordine să îi arajeze multele lui nume pentru a se vedea frumos pe piatra de mormânt.
O mamă care nu reusește să dea câteva detalii despre biografia fiului său, un poet ce cânta despre regi din vechime și lucruri frumoase, dar care moare pe front. Mama scrie despre calitățile și sensibilitatea lui și nu detaliile cerute de biografi.
La ani distanță. o doamnă distinsă și elegantă, fostă infirmieră în timpul Primului Război Mondial, își aduce aminte de balul la care fusese invitată și dansase cu tineri soldati și, unde se îndrăgostise la nebunie de un ofițer. Și chiar dacă acesta murise iar ea se recăsătorise nu îl uitase niciodată și nu se sfia să o recunoască în fața celor patru băieti ai ei. Un băiețel își promite că la razboiul următor el va avea o cască mai frumoasă iar mami nu o să se mai înțepe în ornamentul ca un vârf de suliță.
Fiecare destin ar putea deveni o poveste în sine dar autorul nu vrea să intre cu brutalitate în viețile acelor oameni care și așa suferiseră destul, nu dorește să își facă un titlu de glorie din arătarea fără artificii a durerii și disperarii lor.
Cartea a fost deja tradusă în engleză și o puteti găsi online. Se pot spune multe desptre cartea lui Alexander MacLennan dar eu vă spun că nu vă veți deslipi de carte până când nu veți întoarce și ultima pagină.