Naţionala României a învins Israelul!
Articol de Sabina Lapadatescu, 24 martie 2018, 23:23
Selecţionata României a învins-o cu 2-1 pe reprezentativa Israelului, într-un meci amical de fotbal, disputat la Netanya.
Golurile ‘tricolorilor’ au fost marcate de Nicolae Stanciu (64) şi George Ţucudean (82), în timp ce pentru israelieni a punctat Tomer Hemed (60), potrivit Agerpres.
Schimbările efectuate de selecţionerul Cosmin Contra pe parcursul reprizei secunde au avut un efect pozitiv asupra jocului echipei noastre, care a trecut în avantaj în minutul 82, graţie golului lui George Ţucudean, înlocuitorul lui Keşeru, care l-a lobat pe portarul israelian, trimiţând balonul în plasă, după o pasă excelentă primită de la un alt nou intrat, Alexandru Mitriţă, aflată la debutul său printre ‘tricolori’.
Israelienii au forţat egalarea în finalul jocului, ratând câteva bune ocazii de gol, însă rezultatul a rămas nemodificat până la final, iar ‘tricolorii’ au obţinut victoria la primul lor meci din 2018.
Selecţionatele României şi Israelului s-au întâlnit de 21 de ori până acum, iar palmaresul este favorabil ‘tricolorilor’, care au înregistrat unsprezece victorii (inclusiv cea de la Netanya), în timp ce israelienii s-au impus de cinci ori, alte cinci partide încheindu-se la egalitate.
Selecţionata României va disputa marţi, 27 martie, un nou amical, în compania reprezentativei Suediei, pe stadionul ‘Ion Oblemenco’ din Craiova (ora 21,30). Acesta va fi primul meci disputat de ‘tricolori’ pe noua arenă din Bănie.