Profesor din Capitală, acuzat de agresiune sexuală!
Articol de Sabina Lapadatescu, 30 martie 2018, 20:59
Un profesor de sport de la o şcoală privată din sectorul 3 al Capitalei este audiat la Secţia 13 Poliţie. El este acuzat că ar fi agresat sexual o elevă, potrivit unor oficiali ai Direcției Generale de Poliție.
Mama victimei a depus o plângere, susținând că fiica sa minoră a fost atinsă în zonele intime de către un cadru didactic de la şcoala unde urmează cursurile primare.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 pentru stabilirea situaţiei de fapt.