Donează 10.000 de paşi pentru oraşul tău!
Articol de Stefania Grigore, 3 aprilie 2018, 10:57
Asociaţia OPTAR a iniţiat un proiect de voluntariat intitulat “Donează 10.000 de paşi pentru oraşul tău”.
Bucureştenii se pot implica voluntar în realizarea unor hărţi care vor ilustra situaţia trotuarelor din Capitală, raportate la condiţiile minime de calitate prevăzute de lege.
Primele două hărţi vor permite persoanelor în scaun rulant, respectiv persoanelor cu deficienţe de vedere, să-şi planifice călătoriile în Bucureşti în funcţie de gradul de accesibilitate a traseelor pietonale.
A treia hartă va fi de uz general, pentru toate categoriile de pietoni. „Cu ajutorul datelor culese, vom face statistici privind situaţia infrastructurii pietonale, foarte utile în procesul de planificare a mobilităţii urbane durabile. De exemplu, vom afla câte tronsoane de trotuare sunt accesibile pietonilor sau câte din călătoriile scurte (mai mici de 3 km) se pot efectua în siguranţă, pe trotuare”.
Voluntarii vor identifica tipurile de obstacole întâlnite pe traseele pietonale şi vor înregistra datele prin completarea unui formular şi realizarea de fotografii cu ajutorul unei aplicaţii dezvoltate pentru telefoanele cu sistem de operare Android.
„Şoferi sau biciclişti, persoane cu sau fără dizabilităţi, cu toţii suntem pietoni. Din primul an de viaţă, deplasarea pietonală reprezintă cea mai la îndemână şi mai simplă formă de mobilitate. Totuşi, atunci când ne simţim în nesiguranţă sau când simţim că oraşul ne este ostil la pas, renunţăm foarte uşor la acest mod de deplasare. Tocmai de aceea, proiectul este foarte important pentru mobilitatea persoanelor în Bucureşti”, spun iniţiatorii campaniei.
Bucureştenii care vor să se implice în campania „Donează 10.000 de paşi” se pot înscrie pe lista voluntarilor, urmând ca alegerea zonelor care vor fi cercetate să se facă ulterior, după stabilirea echipelor de coordonare.
Pe lista de coordonatori se pot înscrie grupurile de iniţiativă, asociaţiile, companiile şi instituţiile publice.
Asociaţia Optar estimează că cercetarea zonelor şi cartografierea obstacolelor de pe trotuarele Capitalei se va desfăşura la sfârşitul lunii mai, după stabilirea coordonatorilor şi voluntarilor.
După finalizarea proiectului din Bucureşti, aplicaţia şi conceptul campaniei de comunicare vor fi oferite gratuit oricărei comunităţi sau administraţii care fac dovada că au resursele necesare realizării proiectului în oraşul lor, spune ONG-ul.