Debut fulminant al echipelor, in etapa 1 a Campionatului de Fotbal Sports Events
Articol de Stefania Grigore, 3 aprilie 2018, 14:39
Campionatul de Fotbal Sports Events a debutat luni, 2 aprilie cu 8 jocuri spectaculoase si disputate care au oferit multa incrancenare in teren.
In Liga I am avut parte de rezultate interesante si multe goluri.
Cyrom si HP Inc. au avut o prestatie solida intr-un meci destul de incins, cu multe intrari la limita regulamentului. Dupa ce ambele au condus pe rand, la final au trebuit sa se multumeasca cu cate un punct, egalul la 4 fiind unul echitabil daca privim desfasurarea per ansamblu a ostilitatilor din teren.
Derby-ul inceputului de campionat a fost cu siguranta confruntarea dintre Apa Nova si VTM. Campioana en-titre a intrat foarte decisa din nou, nelasand multe spatii adversarilor si exceland pe faza ofensiva. Rezultatul final consimtit a fost 6-1, dar vulpoii anunta revenirea in etapele ce urmeaza.
Radio Romania are parte de un debut cum nu se poate mai bun. Inving cu 7-3 pe Kruk, la capatul unui meci in care ambele echipe au ratat foarte mult dar plusul de valoare a inclinat balanta evident in fata primilor la care a stralucit din nou, Gabriel Zamfir cu 5 reusite.
Poate unul din cele mai incrancenate meciuri a fost intalnirea dintre echipele care au castigat la pas editia trecuta Liga 2. Vorbim de Deloitte si UPC care ne-au aratat aseara de ce au meritat cu prisosinta promovarea, disputa dintre ele tinandu-ne cu sufletul la gura. Am vazut multe faze spectaculoase si ocazii rarisime, in cele din urma Deloitte reusind sa se impuna la limita cu 3-2.
De partea cealalta, in Liga II, echipele noi au trecut peste tracul debutului.
Un meci foarte spectaculos si cu multe goluri l-au oferit Bitdefender si NTT Data, primii impunandu-se cu 10-6 si aratand multa pofta de joc in acest prim meci al lor. De partea cealalta, desi au pierdut, cei de la NTT Data au lasat impresia ca pot mai mult, astfel ca asteptam meciuri frumoase din partea lor in etapele viitoare.
O alta echipa noua, Microsoft a avut un inceput mai putin convingator, emotiile de inceput facandu-si simtita prezenta. Adobe nu le da nici o sansa in disputa directa si castiga cu un convingator 10-2, o partida in care ii putem evidentia pe Bogdan Nicolita si Bogdan Ivan, autori a 4 respectiv 5 goluri.
Ca din tun pleaca si cei de la echipa Ing Bank, de asemenea noi in competitia Sports Events. Tracul nu a existat pentru ei, nelasand nici o sansa adversarilor de la HPE pe care ii inving cu 13-1, realizand in acelasi timp si scorul primei etape a campionatului. Cel mai prolific marcator a fost Bogdan Gavan cu cele 5 reusite ale sale.
Un alt meci interesant a fost disputa dintre SAP si Claim, ambele echipe avand sperante ca la capatul celor 40 de minute vor pleca cu cele 3 puncte puse in joc. Cei care au si facut-o insa au fost cei de la SAP, cu o echipa partial schimbata fata de anul trecut si cu capitanul Sabin Rotariu intr-o forma foarte buna. Meciul se termina 6-1, dar Claim ne-a obisnuit cu un inceput mai greoi ca apoi sa isi revina, astfel ca in etapele ce vor urma sa ne asteptam ca prestatiile lor sa se imbunatateasca de la meci la meci.