Barbara Bush, fostă primă doamnă a Americii, a murit la vârsta de 92 de ani
Articol de Stefania Grigore, 18 aprilie 2018, 08:09
Barbara Bush, soţia fostului preşedinte al SUA George Bush, a murit la vârsta de 92 de ani, informează Reuters. Decesul a fost anunţat de familie.
Duminica trecută, se comunicase că starea sănătăţii fostei prime doamne s-a deteriorat şi că s-a renunţat la tratamente, iar ea primea doar îngrijiri pentru diminuarea suferinţelor.
Barbara Bush a fost un personaj unic în istorie, care şi-a văzut atât soţul, cât şi un fiu la Casa Albă. Ea a fost soţia celui de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite, George Herbert Walker Bush (1989-1993) şi mama celui de-al 43-lea, George Walker Bush (2001-2009). Abigail Adams, soţia preşedintelui John Adams (1797-1801) a murit înainte de alegerea ca preşedinte a fiului ei, John Quincy Adams (1825-1829).
Barbara şi George Bush senior aniversaseră în ianuarie 73 de ani de căsnicie. Cei şase copii ai lor au preluat de la tată porecla dată cu afecţiune mamei: ‘vulpea argintie’. În spatele imaginii ei cu părul complet alb se ascundea o apărătoare înverşunată a familiei, reaminteşte Reuters.
„Va rămâne multă vreme în amintiri pentru devotamentul ei faţă de ţară şi familie, pe care le-a servit în egală măsură la fel de neabătut”, au comunicat preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi soţia sa, Melania.
Barbara Bush a respins speculaţiile că îşi foloseşte influenţa asupra soţului în scopuri politice, aşa cum au făcut predecesoarele ei la Casa Albă, Nancy Reagan şi Rosalyn Carter: „Nu mă joc cu funcţia lui, iar el nu se joacă cu gospodăria mea”, a declarat ea la un moment dat.
Născută în 8 iunie 1925, Barbara Pierce a copilărit în Rye, statul New York. În 1941 şi-a întrerupt studiile la colegiul Smith şi s-a logodit cu viitorul preşedinte George Bush, pe atunci aviator în forţa aeriană a marinei SUA, care primise o permisie în timpul celui de-al doilea război mondial. În 1944, avionul lui a fost doborât de japonezi în Pacific, iar el a fost singurul supravieţuitor al echipajului, salvat de un submarin. „Ştiam că o să vină acasă. Era Superman”, a mărturisit Barbara Bush despre vremea războiului, la televiziunea CNN, în 2003. George Bush şi ‘Bar’, cum îi mai spunea el, s-au căsătorit în 1945. „A fost lucrul pe care l-am făcut bine”, susţinea el.