Serena Williams îl face pe Ion Ţiriac sexist şi ignorant
Articol de , 30 aprilie 2018, 00:11
Fostul lider mondial Serena Williams, i-a răspuns lui Ion Ţiriac după ce acesta a declarat pentru un site din Germania, că americanca ,,are 36 de ani şi 90 de kilograme”. În cadrul aceleiaşi declaraţii, omul de afaceri a mai spus că nu este de acord cu faptul că premiile din circuitul feminin sunt de multe ori egale cu cele din circuitul masculin.
Se ştie că Ion Ţiriac este implicat în tenisul mondial de zeci de ani, iar pentru el sportul alb este o afacere. ,,Eu patronez turneul de la Madrid şi le ofer aceleaşi premii bărbaţilor şi femeilor. Dar banii aduşi de femei reprezintă doar 25% din totalul încasărilor” a spus Ţiriac. Cel care a jucat trei finale de Cupa Davis alături de Ilie Năstase, a fost însă critic la adresa tenisul feminin şi în special a Serenei Williams, revenită în circuit după ce a născut: ,,Din tenisul feminin actual lipsesc personalităţile puternice. Cu tot respectul, dar Serena Williams are 36 de ani şi 90 de kilograme. Aş vrea să văd altceva, aş vrea să mai văd o jucătoare precum Steffi Graf”, au fost declaraţiile acide ale lui Ion Ţiriac, publicate de site-ul Spox.com.
Serena Williams nu a rămas însă datoare şi l-a atacat la rândul ei pe Ţiriac într-un interviu acordat pentru New York Times : ,,Mereu am spus că oamenii au dreptul la o opinie. E clar că tenisul feminin este mai mult decât mine, mult mai mult. Dar voi vorbi cu el, credeţi-mă. O să am o discuţie cu el. Este un comentariu ignorant, o declaraţie sexistă. Poate că este un om ignorant ” a mai spus Serena Williams.