Gabriel Oprea, trimis în judecată în cazul morţii poliţistului Gigină
Articol de bucurestifm, 2 mai 2018, 16:28
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, în dosarul privind accidentul rutier ce a determinat decesul poliţistului Bogdan Gigină.
În judecată a fost trimis şi Petre Mazilu, patronul firmei care executa lucrări în zona accidentului, tot sub acuzaţia de ucidere din culpă.
Procurorii susţin că Gabriel Oprea s-a folosit de funcția sa și a încălcat dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor. El a cerut însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliţie rutieră.
Accidentul în care a murit Bogdan Gigină a avut loc pe 20 octombrie 2015. Anchetatorii arată că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h, în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie.
La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa.