A pleca sau a nu pleca?

Pare obsedant atunci când te gândeşti că a pleca din ţara în care te-ai născut, ai crescut, acolo unde ai familie şi prieteni, a ajuns o alternativă.

Pare obsedant şi contrariant, în acelaşi timp, însuşi subiectul în sine. Numai la faptul că ai ajuns sa te gândeşti şi te copleşeşte.Nu ştiu câţi dintre noi sunt preocupaţi sau ne-am gândit măcar în treacăt la asta. Nu ştiu câţi dintre noi au facut-o deja.

Ce ne face să luăm o astfel de decizie? Mizeria în care trăim? Ritmul nebun şi faptul că ajungi de multe ori să exişti de pe o zi pe alta, la limita subzistenţei, şi să te gândeşti cu disperare că ajungi să îţi crească puii mari şi nu ai ce perspective să le oferi?Poate faptul că eşti dezamăgit de slujbă? Poate faptul că nu eşti remunerat pe măsura muncii tale? Poate pentru simplul fapt că eşti ignorat şi că atunci când îţi ceri drepturile te simţi umilit şi călcat în picioare de o societate în care a ajuns să primeze banul şi puterea?

În care contează mai mult ce maşină ai şi în ce cluburi mergi? Cât ne lipseşte până la a fi fericiţi şi împliniţi?

Eu cred că nu foarte mult! Nu trebuie să fii bogat din punct de vedere material ca să poţi să fii fericit. Să poţi să ai sentimentul că ai realizat ceva.Din păcate, toate aceste lucruri pică în faţa unui adevăr crud! Plecarea! O alternativă în a-ţi continua visul? În a încerca să-l materializezi?

În altă ordine de idei, de ce să câştige „să plec”? De ce să nu mai rămân? Măcar un pic că poate-poate e mai bine, că poate-poate va fi mai bine.Măcar un pic pentru că trăim într-o ţară în care avem toate anotimpurile, ne putem bucura şi de soare, şi de mare, şi de zapadă! Şi când te gândeşti că alegi să pleci dintr-o ţară în care alţii vin să investească parca te „păleşte” ceva pe la spate.

Şi o iei de la capăt! Să plec sau să nu plec? Dacă rămân nu este bine, dacă plec, iar nu este bine…

A te adapta sau a nu te adapta? Este o provocare sau un umil vis pentru tine şi toţi ai tăi? Până la urmă, câştigă „să plec”.Ce te faci când nu este totul aşa cum ţi-ai imaginat că va fi? Ce te faci dacă eşti depăşit de obiceiurile şi tabieturile societăţii în care ajungi?

Ce te faci dacă nu te poţi adapta? Ce te faci când ajungi să accepţi orice slujbă decentă, doar ca să nu ii dezamăgeşti pe cei de acasă?

Ce te faci când ai o facultate, două, trei şi cu toate astea ajungi să speli vase într-o bodegă? (nu este ruşinos, însă…) Ce te faci când te trezeşti la realitate, te trezeşti că eşti într-o ţară străină de ani şi ani de zile şi realizezi că de fapt nu ai nimic?

Că, de fapt, tot ce era mai drag şi mai drag se afla „acasă”, acolo unde te-ai născut? Că de fapt tot ce conta era căldura din sânul familiei, acolo unde toate problemele par să treacă mult mai uşor?

Începi să te întrebi: „Oare merită?” „Oare merită atâţia ani petrecuţi departe, atâţia ani în care nu te-ai putut bucura de fiecare minut al celor dragi? Şi o iei de la capăt.

Să plec sau să nu plec?

De Andreea Erhan