TVR: Au existat probleme la sistemul de vot în ţările cu mari comunităţi de români
Articol de bucurestifm, 11 mai 2018, 20:46
TVR afirmă că la Semifinala 2 a Eurovision au existat „probleme la sistemul de vot în ţările cu mari comunităţi de români”, show în urma căruia România a ratat calificarea în finală.
„Deşi vocea Cristinei a fost apreciată de jurnaliştii prezenţi la Altice Arena ca fiind cea mai bună voce feminină din concurs, iar prestaţia trupei a fost întâmpinată cu entuziasm încă de la prima repetiţie, rezultatul votului nu a fost de partea noastră”, afirmă TVR.
Potrivit instituției, ‘pe parcursul celor 15 minute alocate sesiunii de vot, numeroşi români din străinătate au reclamat defecţiuni tehnice la sistemul telefonic’.
„Mesajele, viralizate prin reţelele de socializare, veneau din ţări cu importante comunităţi de români, precum Germania sau Italia, unde problemele operatorilor de telefonie au grevat posibilitatea de a vota reprezentanţii noştri în concurs. Astfel, în Italia, trei dintre reţelele naţionale nu au funcţionat în acea seară, iar în Germania, abonaţii unuia dintre marii operatori de telefonie nu au putut trimite voturile”, precizează TVR.
Trupa „The Humans”, reprezentanta României la Eurovision, nu s-a calificat în finală după ce a interpretat melodia „Goodbye” în cea de-a doua semifinală a concursului de la Lisabona.
În finală au ajuns reprezentanții următoarelor țări: Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia și Olanda.
Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.