Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” împlinește 82 de ani
Articol de Stefania Grigore, 17 mai 2018, 09:23
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti împlineşte astăzi 82 de ani. El a fost inaugurat la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea al României, iar pentru public, pe 17 mai.
Acest proiect muzeal se datorează profesorului Dimitrie Gusti, care, alături de studenţii săi şi împreună cu mari specialişti în domeniu, a realizat cercetări monografice în toate regiunile ţării.
Muzeul Satului Românesc este unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu mondial și printre cele mai vechi muzee etnografice în aer liber din România și din lume, despre care Henri H. Stahl spunea că este „una dintre cele mai mari mândrii ale neamului românesc”.
Timp de 5 zile, între 16 și 20 mai, Muzeul Satului organizează expoziții, concerte, lansări de carte, dezbateri, demonstrații ale meșterilor populari.