Concertul Deep Purple din Capitală: De la ce oră va fi permis accesul
Articol de DSRNetworkAdmin, 19 februarie 2014, 09:11
Accesul la concertul pe care trupa Deep Purple îl va susţine joi, la Sala Polivalentă din Bucureşti, va fi permis de la ora 19.00.
Accesul în Sala Polivalentă va fi posibil începând cu ora 19.00, cu câteva minute înaintea orei 20.00 fiind programat să înceapă concertul trupei din deschidere, Grimus.
Deep Purple va urca pe scenă imediat după trupa Grimus, promiţând publicului peste o oră şi jumătate de muzică live cu piese cunoscute, dar şi melodii noi, incluse pe noul album "Now What?!".
Organizatorii recomandă spectatorilor să vină din timp, pentru a evita eventualele aglomerări la porţile de acces.
De asemenea, nu este încurajată prezenţa copiilor la astfel de concerte din cauza sunetului foarte puternic, însă, dacă părinţii aleg să vină alături de cei mici, aceştia vor avea acces în zona de concert doar în baza unui bilet valid, indiferent de vârstă.
În zona de concert nu va fi permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii cu băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi şi mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, bagaje voluminoase, lasere, aparate foto profesionale şi aparate de înregistrare audio-video.
În zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate.
Una dintre cele mai apreciate trupe britanice de heavy metal şi hard rock, alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath, Deep Purple este şi astăzi un nume reprezentativ pentru cultura genului.
Formată în 1968, de Jon Lord, Ritchie Blackmore, Nick Simper, Rod Evans şi Ian Paice, reuniţi iniţial sub numele de Roundabout, şi cu un sound de rock progresiv, trupa a trecut prin mai multe schimbări de nume şi de componenţă, reuşind să-şi contureze identitatea muzicală spre începutul anilor 1970, odată cu lansarea albumului "Deep Purple In Rock".
Au urmat "Fireball" şi "Machine Head", unul dintre cele mai cunoscute albume ale trupei, ajuns pe prima poziţie în clasamentul britanic. "Highway Star", "Space Truckin'", "Lazy" şi "Smoke on the Water" sunt doar câteva dintre piesele care aveau să devină reprezentative pentru cariera trupei.
În ultimii ani, Deep Purple a continuat să lanseze albume şi să concerteze în toată lumea, consolidându-şi poziţia de "legendă" a genurilor hard rock şi heavy metal.
De altfel, muzica trupei a influenţat de-a lungul timpului numeroşi alţi artişti, precum Metallica, Aerosmith, Van Halen, Alice in Chains, Bon Jovi, Motörhead şi chiar "noul val" de heavy metal britanic – Iron Maiden, Judas Priest şi Def Leppard.
Postul de radio britanic Planet Rock a clasat-o pe poziţia a cincea în topul celor mai influente trupe din lume.
Cu vânzări record de peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, dintre care aproape 18 milioane de copii vândute doar în Statele Unite ale Americii, Deep Purple îşi continuă povestea muzicală cu un nou material discografic, lansat în primăvara anului trecut: "Now What?!".