Radu Gheţea, DEMIS de la conducerea CEC
Articol de DSRNetworkAdmin, 20 februarie 2014, 14:15
Premierul Victor Ponta a anunţat că, în calitate de ministru interimar de Finanţe, va semna decizia de eliberare a lui Radu Gheţea din funcţia de şef al CEC, precizând că proiectul de ordin a fost deja pregătit de fostul ministru Chiţoiu.
Întrebat de jurnalişti dacă în această perioadă de interimat va schimba structura conducerii la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC Bank) pentru a-l înlocui pe Radu Gheţea din funcţia de preşedinte, premierul a răspuns că da.
"Da. Sunt nişte proceduri, eu semnez ordinul probabil luni", a spus Ponta, arătând că fostul ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu a pregătit ordinul în acest sens, dar "nu a mai apucat să-l semneze".
Ponta a preluat, joi, mandatul interimar de ministru al Finanţelor.
În luna noiembrie, Chiţoiu a afirmat că a fost sunat de către preşedintele Traian Băsescu, în urmă cu două-trei săptămâni, care l-a rugat ca Radu Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, fără a motiva această intervenţie.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.