Sute de persoane, amendate de poliţişti pentru că circulau cu trenul fără a avea bilet
Articol de DSRNetworkAdmin, 21 februarie 2014, 11:52
Peste 400 de persoane au fost amendate de poliţiştii de la Transporturi în ultimele două zile pentru că au călătorit cu trenul fără a avea bilet, informează Poliţia Română.
'Au fost identificaţi 447 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 3.860 de lei', precizează IGPR.
În perioada 18 – 20 februarie, poliţiştii de la Transporturi, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR, au patrulat în 395 de trenuri de călători, care circulă pe magistralele feroviare Bucureşti – Ploieşti – Paşcani – Suceava şi Tecuci – Vaslui – Iaşi, precum şi în 177 de staţii şi triaje.
De asemenea, poliţiştii au verificat 61 de sisteme de pază şi 30 de locuri de păstrare şi manipulare a valorilor monetare.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat patru infracţiuni (dintre care una de natură economică şi trei de natură judiciară) şi au depistat 19 persoane care practicau cerşetoria şi 15 minori lipsiţi de supraveghere.
În urma acţiunii demarate la nivel naţional, poliţiştii au aplicat în total peste 200 de amenzi, în valoare de aproximativ 45.000 de lei.
'Au fost aplicate 217 sancţiuni contravenţionale, dintre care 113 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 63 prevăzute de HG nr. 203/1994 privind transporturile pe căile ferate române şi 12 prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite', se arată în comunicat.
În acţiune au fost angrenaţi 285 de poliţişti de la Transporturi, 41 de lucrători CFR, 31 de jandarmi şi poliţişti comunitari.