Au început înscrierile pentru voucherul „Materna București”!
Articol de Mircea Apostolescu,
11 iunie 2018, 11:37
La inițiativa Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului București a adoptat, pe 28 martie 2018, o hotărâre prin care se acordă femeilor gravide un stimulent în valoare de 2000 de lei de persoană.
Acesta este sub forma „voucherului Materna București”, cu ajutorul căruia beneficiarii pot achita costurile analizelor medicale sau al medicamentelor ori serviciilor medicale necesare în timpul sarcinii, dar neacoperite de către Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate.
Cosmina Simean, șefa Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, anunță că din 11 iunie se dă startul înscrierilor pentru aceste vouchere.
Pentru a putea beneficia de acestea, femeile gravide trebuie să aibă domiciliul pe raza municipiului București de cel puțin șase luni și 18 ani împliniți.
Șefa de la DGASMB spune că autoritățile locale nu încurajează sarcinile la adolescente și, din această cauză, gravidele minore au fost excluse dintre beneficiari.
În schimb, nu este prevăzută o vârstă maximă pentru beneficiari, a declarat Simean pentru București FM.
Cererile pentru vouchere pot fi depuse la cele trei puncte ale DGASMB din Șoseaua Ștefan cel Mare nr.1 , Aleea Turnu Măgurele nr. 17A și strada Constantin Mille nr.10.
Programul de lucru este, de luni până joi, între orele 09:00-15:00.
Solicitanții trebuie să se prezinte cu o cerere-tip, care poate fi descărcată de pe site-ul
www.dgas.ro sau poate fi găsită la cele trei locații de depunere și o copie după cartea de identitate a femeii gravide.
Dacă solicitanta are o viză de domiciliu, este necesar să se facă o copie și de pe verso-ul cărții de identitate.
De asemenea, solicitantul mai trebuie să prezinte un certificat fiscal de la Direcția de Impozite și Taxe Locale a sectorului unde domiciliază care să ateste lipsa datoriilor la bugetul local, precum și o adeverință eliberată de un medic ginecolog prin care să se ateste vârsta biometrică a sarcinii.
Femeile a căror sarcină are o vârstă între săptămânile 25-39, sau 42, pot beneficia de aceste vouchere.
Cu ele pot achita, spre exemplu, contravaloarea nașterii, dacă naște într-o maternitate privată sau poate achiziționa lucrurile strict necesare pentru o gravidă.
Dacă nu sunt necesare documente suplimentare, în 7 zile de la depunerea cererii, beneficiarul va primi voucherul, dă asigurări șefa de la protecție socială.