Ascultă Radio București FM Live

Regulamentul de organizare a serviciului de taxi revine pe masa CGMB

Regulamentul de organizare a serviciului de taxi revine pe masa CGMB

Articol de bucurestifm, 4 septembrie 2018, 08:46

Regulamentul-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport în regim de taxi a fost reintrodus pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Pe 26 martie, primarul general, Gabriela Firea, anunţa amânarea dezbaterii lui, în contextul modificărilor care urmau să fie aduse Legii taximetriei.

”Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi, care îşi desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi nu se pot executa decât de către dispecerii taxi autorizaţi de autoritatea de autorizare a Primăriei Municipiului Bucureşti, în condiţiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau orice alte mijloace (aplicaţii informatice, comenzi on-line pe site-ul web al dispeceratului taxi) şi de a le transmite prin staţia radio de emisie-recepţie către taximetrist”, prevede regulamentul.

Potrivit proiectului, transportul public local de persoane şi/sau de bunuri în regim de taxi se efectuează numai de un transportator autorizat care deţine un vehicul rutier destinat prin construcţie tipului respectiv de transport şi, după caz, dotat cu aparat de taxat fiscalizat, o staţie radio emisie-recepţie şi o lampă taxi – toate în stare de funcţionare şi care au însemne, înscrisuri şi elemente de culoare ale caroseriei – integral galben taxi, stabilite în conformitate cu reglementările în vigoare. Taxiul trebuie să ofere în exterior, prin însemne, înscrisuri, elemente de caroserie de culoare stabilită şi dotări, vizibile de la distanţă, informaţii privind tarifele de transport aplicate.

De asemenea, activitatea va fi astfel dimensionată, sub sancţiunea retragerii autorizaţiei de dispecerat, încât dispeceratele taxi să asigure prezenţa în trafic a autovehiculelor după cum urmează: minimum 70% din numărul total de autovehicule dispecerizate în intervalul orar 7:00 – 17:00; minimum 50% între orele 17:00 – 23:00; minimum 15% între orele 23:00 – 7:00; minimum 50% în perioada repausurilor săptămânale şi a sărbătorilor legale.

Toţi transportatorii care deţin autorizaţii taxi au obligativitatea de a declara la dispeceratele autorizate programul de lucru în aşa fel încât să asigure serviciul public de transport în regim de taxi, în mod continuu, fără întrerupere.

Taximetriştii vor avea următoarele obligaţii:

  • un comportament civilizat şi preventiv faţă de partenerii de trafic şi organele de control;
  • ţinută îngrijită (pantalon, cămaşă, sacou, în funcţie de anotimp);
  • să întreţină aspectul curat şi îngrijit al maşinii;
  • să nu polueze fonic în staţiile de aşteptare;
  • să nu folosească un limbaj neadecvat, suburban care să deranjeze clienţii;
  • să utilizeze numai tarifele vizate de către autoritatea de autorizare;
  • să nu refuze transportul persoanei cu dizabilităţi şi al dispozitivului de mers;
  • să preia exclusiv prin staţia radio emisie-recepţie comanda pe care dispeceratul a preluat-o prin aplicaţia informatică de preluare a comenzilor.
  • În timpul executării serviciului de transport persoane în regim de taxi se interzice fumatul şi folosirea telefoanelor.

Autorizaţia de taxi poate fi retrasă în cazul în care activitatea de transport în regim de taxi cu autovehiculul respectiv a fost redusă în mod nejustificat, total sau parţial, faţă de prevederile contractului de atribuire în gestiune, timp de şase luni, respectiv 12 luni consecutive, după cum rezultă din rapoartele memoriei fiscale depuse.

În vederea atribuirii autorizaţiilor de taxi, se vor acorda punctaje, criteriile de departajare fiind:

  • vechimea maşinii, clasificarea conform normelor de poluare euro,
  • volumul portbagajului,
  • echiparea cu instalaţie pentru aer condiţionat,
  • vechimea în ani de când transportatorul a deţinut autorizaţia de taxi,
  • existenţa airbagurilor,
  • efortul investiţional al transportatorului autorizat,
  • dotări suplimentare ale autovehicului,
  • posibilitatea asigurării reale a unei activităţi de minimum opt ore pe zi.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor regulamentului sunt cuprinse între: 100 – 5.000 lei (pentru conducătorii auto), 500 – 50.000 lei (pentru transportatorii autorizaţi ) şi 1.000 – 50.000 lei (pentru dispeceratele taxi).

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 07:03

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!

Astăzi, în Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineaţa. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la...

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:31

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024

Update ora 21.20 – Până la ora 21.00, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 731.990 de...

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:23

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024

Update ora 20:00 – Prezența la vot, la alegerile prezidențiale, a depășit 50%. Până la această oră s-au prezentat la urne 51, 27%...

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!