Bucureștiul în timpul ocupației germane
Articol de , 17 septembrie 2018, 14:01
Rolul guvernului Marghiloman, acuzat că a semnat pacea de la București în 1918 cu Puterile Centrale, ar trebui reconsiderat pe măsură ce trece timpul și apar noi dovezi despre situația reală, este de părere istoricul Manuel Stănescu.
Foarte puține informații și studii au fost publicate despre perioada în care trei sferturi din regatul României, inclusiv capitala, au fost sub ocupație mixtă germană, austriacă, bulgară și turcă.
Această perioadă istorică este absentă și din manualele școlare, deși timp de aproape doi ani, între sfârșitul lui 1916 și sfârșitul lui 1918, la București a existat o administrație militară străină, alături de un guvern român care a colaborat cu acea administrație.
Despre toate vorbește Manuel Stănescu, istoric la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, invitatul de astăzi al lui Rasvan Roceanu la Întâlnirile Capitale.