Natalitatea din România, în creştere în luna ianuarie 2014
Articol de DSRNetworkAdmin, 17 martie 2014, 10:35
În luna ianuarie s-a înregistrat naşterea a 16.553 copii, cu 2.404 mai mulţi decât în luna decembrie a anului trecut, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.
De asemenea, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în aceeaşi perioadă a fost de 22.583, cu 1.451 mai puţine decât în ultima lună din 2013.
Populaţia României a scăzut, în ianuarie 2014, cu 6.030 persoane, comparativ cu decembrie 2013,
Potrivit sursei citate, sporul natural provizoriu a fost negativ în luna ianuarie 2014, de 6.030 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna decembrie (9.885 persoane).
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna ianuarie a fost de 130, în creştere faţă de luna decembrie (123 decedaţi sub 1 an).
Pe de altă parte, în ianuarie a.c., la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 3.978 căsătorii, cu 209 mai puţine decât în luna decembrie din anul anterior, în timp ce numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 924 divorţuri, cu 1.316 mai puţine decât în luna decembrie.
Datele INS relevă că, în ianuarie 2014, comparativ cu ianuarie 2013, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.360, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 345 mai mare.
Totodată, sporul natural a fost negativ, în luna ianuarie 2014, de 6.030 persoane, la fel ca în luna ianuarie 2013 (4.325 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 19 mai mic decât în luna ianuarie 2013.
În plus, numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie a.c., cu 507 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent.
De asemenea, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, s-au pronunţat cu 365 mai puţine divorţuri în luna ianuarie 2014 decât în luna ianuarie 2013.
Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă.