Înscrierile în programul ”Rabla” al Primăriei Capitalei s-au încheiat
Articol de bucurestifm, 27 octombrie 2018, 12:00
6.000 de bucureşteni s-au înscris online în ‘Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere’, a anunţat Primăria Municipiului Bucureşti, care precizează că înscrierile s-au încheiat.
Din lista celor 6.000 de persoane înregistrate în aplicaţia PEVAUTO, în ordinea înscrierii, după finalizarea perioadei de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate din Regulament, vor fi acceptaţi în program, în ordinea înscrierii, primii 5.000 de proprietari eligibili.
Lista celor 6.000 de persoane înregistrate în aplicaţia PEVAUTO va fi publicată pe site-ul PMB şi va cuprinde codul primit la înregistrare, iniţialele numelui şi prenumelui persoanei fizice/ denumirea persoanei juridice, precum şi ora înregistrării.
De la momentul publicării listei beneficiarilor, aceştia au la dispoziţie 90 de zile ca să-şi radieze şi caseze maşina, urmând să încarce pe aplicaţie documentele care să dovedească acest lucru, precum şi faptul că nu are datorii la stat.
Lista magazinelor participante la program va fi publicată în curând.
Proiectul prevede ca Primăria Capitalei să ofere 5.000 de eco-vouchere ca primă de casare, în valoare de 9.000 de lei fiecare. Tichetul se oferă în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat care este înmatriculat în Bucureşti, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou Euro 6, non-diesel sau electrice. Beneficiarii pot fi persoane fizice sau juridice de drept privat, cu domiciliul sau reşedinţa în Capitală. Voucherul de 9.000 de lei oferit de Primăria Capitalei nu se cumulează cu tichetul Rabla.
Regulamentul poate fi consultat pe site-ul www.pmb.ro, secţiunea ‘Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat’.