Când eram copil, auzeam foarte des de la cei mari o vorbă de duh: „La noi, orice minune ține trei zile”! Rostită de cele mai multe ori cu năduf, mai rar cu amuzament, această formulă ilustra faptul că toate lucrurile bune pe care regimul de atunci le făcea durau puțin, fiind, apoi, pervertite și transformate, de cele mai multe ori în ceva neplăcut.
Ei bine, astăzi, alergând prin parcul Herăstrău, mi-au venit pe limbă aceste vorbe cu tâlc din copilărie.
Foto: Mircea Apostolescu
În august anul trecut, după ani de zile de luptă cu mentalitatea celor de la CFR și de la Ministerul Transporturilor, Primăria Capitalei construia, în sfârșit, o pasarelă pietonală între cele două maluri ale Lacului Herăstrău.
Aflată chiar în zona podului de cale ferată din Parcul Herăstrău, pasarela a apărut în urma ultimului accident mortal petrecut pe calea ferată, în vara anului 2016. După ce un biciclist neatent a fost lovit de tren pe pod, CFR a baricadat cu grinzi de beton căile de acces pietonale, dar oamenii au continuat să folosească podul CFR, escaladând obstacolele, cu biciclete, cu copii, chiar cu copii mici în cărucioare.
Foto: Mircea Apostolescu
Într-un final, în august anul trecut, după ce Ministerul Transporturilor și CFR au reușit să iasă din paralizia decizională și au dat acordul, Municipalitatea a construit pasarela, spre folosul bicicliștilor, alegătorilor și al tuturor acelora care se plimbă pe malul Herăstrăului.
Astăzi, la puțin mai mult de un an de la construirea pasarelei, nu se știe din ce motive, pasarela a fost demontată și înlocuită cu o improvizație făcută dintr-un ponton plutitor și părți din pasarela demontată, așezate într-un echilibru precar.
Foto: Mircea Apostolescu
De ce a fost stricată o lucrare care abia dacă avea un an și vreo două luni vechime? Ce soluție urmează a fi adoptată? Cât timp va dura acel provizorat nesigur? Sunt întrebări la care vom încerca să aflăm răspunsuri de la specialiștii Primăriei Capitalei…
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.