Mulţumim Marius Copil, chiar dacă ai pierdut finala de la Basel cu Federer
Articol de , 28 octombrie 2018, 18:52
Nimeni nu mai credea că o să mai vedem vreo finală masculină a unui turneu major, în care să joace un român. Toată lumea era cu ochii pe circuitul WTA, acolo unde România are cinci reprezentante, iar Simona Halep este Nr.1 Mondial şi câştigătoare de Grand Slam.
Eram totuşi mulţumiţi că şi la băieţi avem un jucător în prima sută mondială. Marius Copil, un sportiv deosebit de modest, un sportiv care a strâns din dinţi la antrenamente, un sportiv care a reuşit să treacă cu bine peste accidentări, un sportiv care a dus lipsa unor sponsori şi a unui antrenor adevărat, a început să spere şi să aibă din ce în ce mai multă încredere în forţele proprii.
Acum două luni, sportivul din Arad a făcut cea mai înţeleapă alegere de până acum şi l-a ales ca antrenor pe constănţeanul Andrei Pavel o altă legend a tenisului românesc, un fost număr 13 mondial, care a părăsit staff-ul Simonei Halep şi a hotărât să-l ajute pe Marius. Este incredibil cât de repede a reuşit Pavel să-i ordoneze jocul lui Copil., să-i redea încrederea şi să-I deblocheze mentalul spotivului din Arad.
Aşadar la numai două luni de la începerea colaborării cu Andrei Pavel, Marius Copil cîştigă calificările şi ajunge pe tabloul principal de la Basel, acolo unde erau cam 80 la sută din crema tenisului mondial actual. Nimeni nu ar fi pariat pe sportivul din România, care i-a învins pe Marin Cilic locul 7 ATP, pe Taylor Fritz speranţa tenisului american şi în semifinale pe Misha Zverev al 5-lea jucător al lumii.
Marius Copil a demonstrat că are un joc solid şi constant şi că este pregătit să-l întâlnească în finală pe legendrul Roger Federer.
Sportivul din România a jucat de la egal la egal cu marele Federer dar a cedat la mare luptă ambele seturi cu 7-6(5) şi 6-4.
Marius Copil pierde astfel a doua finală ATP după cea de la Sofia, dar va urca vertiginos în clasament, probabil spre locui 50.