Ascultă Radio București FM Live

Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 30 octombrie

Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 30 octombrie

Articol de , 30 octombrie 2018, 16:24

CINEMA

* La Cinemateca Eforie, de la ora 19:00, în ciclul Istoria filmului universal în capodopere este proiectată comedia dramatică americană, „The Apartment / Apartamentul”, regizată în 1960 de Billy Wilder, cu: Jack Lemmon, Shirley MacLaine, Fred MacMurray, Ray Walston.

* La CinemaPRO este programată, de la ora 19:30, proiecţia de gală a primului film inspiraţional românesc, „Coborâm la prima”, debutul în lungmetraj al regizorului Tedy Necula, ce spune povestea călătorilor dintr-un vagon de metrou blocat între staţii, în dimineaţa de după incendiul din clubul Colectiv. Cu: Iulian Burciu, Cezar Grumăzescu, Victoria Cociaş, Constantin Cotimanis, Dana Porlogea, Constantin Drăgănescu.

* Centrul Ceh (Strada Ion Ghica, nr. 11) reia de astăzi programul Fiction Tuesdays, de la ora 20:00 fiind proiectată comedia fantasy satirică „Accumulator 1”, în care regizorul ceh Jan Svěrák dezvăluie posibilitatea ca televizoarele să absoarbă forţa vitală din orice lucru viu, astfel că Olda, protagonistul filmului jucat de Petr Forman, suferă de letargie acută după ce a fost intervievat pentru o emisiune de divertisment.

* Ca warm up la Festivalul Culese din Balkani, de la ora 20:30, în Clubul Ţăranului au loc prezentarea unui film documentar realizat de Diana Iabraşu şi un laborator antropologic cu tema „Ţigăneşti – Piscu – Ţigăneşti. Istorii aidoma peste oglinda Prutului”. Cele două evenimente sunt prefaţate, de la ora 19:00, de „Antropologia sarmalei. Poveşti şi degustări” cu Cosmin Dragomir, fondator gastroart.ro.

MUZICĂ

* „Musical Bridges” se intitulează recitalul de lieduri susţinut de la ora 19:00, la Sala Radio, de baritonul american David Small şi pianista de origine română, Angela Drăghicescu. În program: „Wandering” de Steven Mark Kohn; Şapte cântece pe versuri de Clement Marot compuse de George Enescu; 3 cântece pe versuri de Mihai Eminescu compuse special pentru aniversarea Centenarului României Mari de Dan Welcher şi ciclul de lieduri „I was there” de Lee Hoiby.

* Concertul bucureştean din cadrul turneului „Duelul Viorilor” este dat de Liviu Prunaru – pe vioara Stradivarius „Pachoud” şi Gabriel Croitoru – pe vioara Guarneri del Gésu, alături de pianistul Horia Mihail, de la ora 19:00, la Sala Teatrelli. Programul, extrem de atractiv pentru public, cuprinde: Polonaise brillante în La de Henryk Wieniawski; Melodii lăutăreşti de Pablo de Sarasate; Toamna şi Iarna din Patru anotimpuri din Buenos Aires de Astor Piazzolla; Divertimento, Souvenir și Ragtime de Igor Alexandrovici Frolov, Cinci piese pentru două viori şi pian de Dmitri Şostakovici; o serie de tangouri de Carlos Gardel, Angel Villoldo şi Gerardo Matos Rodriguez.

* La sala mică a Ateneului Român Stagiunea de marţi seara a programat, de la ora 19:00, recitalul instrumental susţinut de Ioana Bălaşa – flaut piccolo, Laurenţiu Sima – tubă şi Adela Lörincz – pian, care interpretează lucrări de Georg Philipp Telemann, Tomaso Albinoni, Quinto Maganini, Mike Mower, Dinu Lipatti, Ionel Dumitru, Henry Kling, Ken Benshoof şi Sebastian Androne.

* Concertul extraordinar susţinut de flautistul Matei Ioachimescu şi pianista Mara Dobrescu, de la ora 19:00, la Muzeul Naţional Cotroceni, în Salonul Cerchez încheie proiectul muzical „Romanian Rhapsody”, ce s-a desfăşurat în 7 oraşe din România. În program lucrări ale compozitorilor: Tiberiu Brediceanu, Doru Popovici, Paul Constantinescu, Doina Rotaru, Cristian Lolea, George Enescu, Petre Elinescu, Sigismund Toduţă.

* În salonul de muzică din Palatul Cantacuzino – Muzeul Naţional „George Enescu”, de la ora 19:00 începe recitalul „Trei genii, trei genuri de muzică” susţinut de Răzvan Georgescu – bas-bariton, Mircea Ionescu – vioară şi Iulia Săndulescu – pian. În program: cantata 158 de J.S. Bach, în primă audiţie românească; Sonata în sol pentru vioară şi pian de Carl Philipp Emanuel Bach; „Dichterliebe / Dragoste de poet” ciclul de lieduri de Robert Schumann pe versuri de Heinrich Heine.

* Concertele Stagiunii Cartografii sonore continuă la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, (Str. Londra, nr. 39), cu cel dat de percuţionistul Alexandru Anastasiu. Invitată este Sara Merişcă – marimbă, eleva sa în vârstă de 16 ani care a câştigat anul trecut locul al III-lea la Italy Percussion Competition. Seara este dedicată „Hărţii Generale a României cu ţările învecinate locuite de români” de Trayan Georgescu, apărută în anul 1915, deosebit de valoroasă în context istoric, a cărei poveste interesantă este spusă de muzeograful Despina Haşegan în prezentarea de dinaintea concertului, de la ora 18:00.

* Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită, de la ora 19.00, la Palatul Suţu la o seară specială în cadrul proiectului „Destin de aromân”, având ca invitat pe George Duşu, reprezentantul celei de-a treia generaţii a unui neam cu destin de excepţie: nepotul lui Gogu Duşu, ucis în temniţa comunistă de la Aiud, şi fiul lui Nelu Duşu, unul dintre aromânii reprezentativi pentru economia ţării noastre. George reuşeşte să combine cu succes spiritul pragmatic al omului de afaceri cu rafinamentul unui artist pasionat de film, teatru, design şi arhitectură. În program: un regal de muzică polifonică fârşerotească.

* Trupa Antract vă invită în Hard Rock Café, pentru un concert special, în care interpretează toate piesele de pe noul album intitulat „Lasă-te dus!” şi câteva din hiturile care i-au consacrat. Evenimentul începe la ora 21:00 şi intrarea este liberă.

* Tot de la ora 21:00, în Berăria H începe dublul concert „Halloween Special” cu trupa Grimus şi Lucia. Accesul este gratuit până la ora 19:45!

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară

Universitatea din Bucureşti este, conform ediţiei I a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, prima...

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:57

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, un eveniment unic, care îmbină cultura, tradiţiile şi bucuria Crăciunului, va avea loc, în...

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:30

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1

Peste 500 de copii au fost înscrişi de părinţi la cursuri de înot, după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1. Cele mai...

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:54

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!

De mâine până duminică, 24 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani,...

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:42

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!

𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚̆, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟎𝟎, se aprind luminițele de sărbători și tot atunci, la...

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:59

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO

Este sau nu necesar acest referendum, cum se vor soluționa pe viitor cererile de construire din București, dat fiind numărul redus al angajaților...

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:46

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume

Fumatul pe parcursul vieții poate sa duca, in medie, la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani, potrivit Institutului Național de...

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:31

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman

Situatie fara precdent, la RAR. Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a...

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman