Se retrage Radwanska ?
Articol de , 1 noiembrie 2018, 00:47
,,Aga” a făcut dezvăluiri şocante despre starea ei de sănătate, dezvăluiri făcute public în cadrul unui interviu acordat televizunii poloneze Polsat Sport. Fostul număr doi mondial acum în vârstă de 29 de ani, a spus că abia se poate antrena din cauza durerilor pe care le are la genunchi. Radwanska a mai precizat că durerile nu o lasă, iar progresele nu se văd până acum în perioada de recuperare. ,,Sunt într-o perioadă de recuperare, dar n-am mai pus mâna pe rachetă de mai bine de o lună. Mă chinui, nu am nici un progres, nu pot să fac nicio promisiune. Nici nu pot să mă gândesc la sezonul următor sau să mă înscriu la vreun turneu. La sfârşitul lunii noiembrie va trebui să decid dacă voi mai juca sau mă voi retrage. Timpul zboară. Mă trezesc chiar cu crampe în mijlocul nopţii. Nici injecţiile nu mă ajută, în afară de cortizon sau plasmă. Decizia nu este uşoară, ori joc la un nivel înalt, ori nu mai joc deloc”, a mai spus Radwanska în cadrul aceluiaşi interviu.
Jucătoarea din Polonia care are la activ 20 de turnee câştigate, a ajuns pe locul 74, iar anul acesta nu a jucat decât 14 turnee, iar cea mai bună clasare a fost la Eastbourne, acolo unde a atins semifinalele.
Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA pentru Aga, a fost locul 2 în iulie 2012. La turneele de Grand Slam, Radwanska a ajuns în finala de la Wimbledon în 2012 și în două semifinale la Australian Open în 2014 şi 2016. La Roland Garros nu a trecut niciodată de sferturi, iar la US Open a anuns de cinci ori până în optimi.
Radwanska a adunat până acum de-a lungul carierei din tenis 27.683.807 de dolari, dintre care 484.522 în 2018.