Maraton de evenimente pentru mamele-antreprenor
Articol de Stefania Grigore, 7 noiembrie 2018, 09:21
În anul 2012, aproximativ 4,6 milioane de freelanceri erau activi în Uniunea Europeană dintre care 2,1 milioane erau femei (45%). Totodată, mai multe femei freelanceri decât bărbați se înregistrau în țări precum România, Letonia, Lituania, Ungaria, Cipru, Luxemburg, Finlanda, Estonia, Portugalia și Bulgaria, potrivit unui raport Eurostat.
Față de perioada 2003-2012, procentul de femei-antreprenor active pe piața muncii a crescut cu 0,4 procente, însă în România în zilele noastre încă există o discrepanță foarte mare între rata angajaților și antreprenorilor, în comparație cu restul țărilor europene, unde procentul antreprenorilor este mai mare.
În acest context, o româncă stabilită în Belgia, Alina Bota, a dezvoltat o platformă online dedicată mamelor-antreprenor, unde promovează mamele care vor sa aibă un venit din activități antreprenoriale sau de freelancing.
Platforma oferă posibilitatea ca mamele care nu au încă resurse financiare ca sa își dezvolte propriile website-uri, să își facă un profil personal, să își promoveze produsele sau să scrie pe blog. Mai mult decât atât, activitățile proiectului antreprenorial s-au extins și în mediul offline, prin programul Business Hub & Accelerator, care oferă instrumente de networking, educare și promovare, pentru mamele care doresc să se dezvolte profesional pe cont propriu și sa devină independente financiar.
Workshop-uri antreprenoriale pentru mămici
Primii pași în proiectul antreprenorial constă în prezentarea unui ghid simplu și ușor de urmat de către orice persoana fără experiență în antreprenoriat, dar și atentionarea asupra a greșelilor pe care le-au făcut alți antreprenori în drumul lor către succes.
Scopul acestui workshop este acela de a le ghida pe participante pas cu pas în lumea antreprenoriatului, în așa fel încât parcursul lor să fie rapid și puțin costisitor. Workshop-urile au o componență de 2 ore, iar în timpul acestora, se vor prezenta studii de caz cu mame antreprenor care au depășit deja blocajele și problemele cu care se confruntă orice antreprenor la început de drum. Dupa workshop, participantele sunt invitate să facă parte dintr-un grup de Facebook național și din unul local, să participe la evenimentele locale ale „mamprenoarelor” și pot accesa cursurile „Școlii de Management Mamprenoare” sau programele de mentorat, consultanță sau training.
Calendar de evenimente:
- 10 noiembrie – workshop în Târgoviște
- 15 noiembrie – workshop în Galați
- 29 noiembrie – workshop în Brăila
- 22 noiembrie – workshop în Pitești
- 27 noiembrie – workshop în Constanța
- 4 decembrie – workshop în Cluj-Napoca
Cafeneaua Mamprenoarelor
Lunar, are loc in fiecare oraș un eveniment de networking numit „Cafeneaua Mamprenoarelor”, unde membrele comunității își conectează ideile, își prezintă afacerile, au mini-sesiuni de training organizate de către specialiști, cer sfaturi, recomandări, încheie parteneriate și se relaxează împreuna la o cafea.
La nivel local, se organizează activități în parteneriat cu diverși organizatori de evenimente cu scopul de a crește vizibilitatea comunității și, implicit a membrelor. Dintre aceste evenimente, amintim „Ateliere Mamprenoarelor” de la Sports Festival de la Cluj, de la Forbes Kids Festival din Mogoșoaia, de la Târgul Domnesc din Ploiești, de la Hangariada sau Filit Iasi.
Revista Mamprenoare
Din colaborarea mamelor din toată țara, a reiesit și un proiect editorial: o revistă glossy în care mamele sunt vedete, iar articolele sunt scrise în totalitate de către mamele din comunitate. Revista este trimestrială și a ajuns deja la numărul 4, care va vedea lumina tiparului în luna decembrie.