Daniel Tudorache: Am deblocat reabilitarea termică în Sectorul 1!
Articol de Mircea Apostolescu, 7 noiembrie 2018, 09:30
Edilul Sectorului 1 Daniel Tudorache a declarat pentru București FM că, în această toamnă, a reușit deblocarea reabilitării termice la blocuri. Reabilitarea termică era blocată din 2015, a afirmat el.
„În acest moment, se află în execuție 20 de blocuri, pe care le terminăm până la sfârșitul anului”, spune primarul din Banu Manta.
Primarul Sectorului 1 a semnat contractele pentru toate cele 180 de blocuri rămase de reabilitat, ceea ce înseamnă că anul viitor va fi finalizată reabilitarea termică a blocurilor din Sectorul 1.
„Rămân de reabilitat blocurile care necesită consolidare, care trebuie făcută de către Primăria Capitalei. Blocurile încadrate în clasele întâi și doi de risc seismic trebuie mai întâi consolidate și, abia după aceea, putem să le reabilităm termic”, a explicat Tudorache.
Conform Primarului, Daniel Tudorache, se află în desfășurare procedura de achiziție publică pentru reabilitarea lifturilor din blocurile din Sectorul 1.
„În toamna viitoare, vom avea primul lift reabilitat, iar, după aceea, în 7-8 luni vom termina de reabilitat toate lifturile din Sectorul 1”, a declarat edilul din Banu Manta pentru București FM.
Daniel Tudorache a mai afirmat că anul viitor va demara și licitația pentru reabilitarea termică a caselor din Sectorul 1 și tot anul viitor va începe și reabilitarea primelor case.
„Jumătate dintre cetățenii Sectorului 1 locuiesc la case. Este normal ca și ei să se bucure de același tratament din partea autorităților locale ca și cealaltă jumătate, care locuiește la bloc. De aceea, vom reabilita termic și casele din Sectorul 1”, a explicat Tudorache pentru București FM.