VIDEO: Tudor Turcu – “În fiecare lună lansez câte o piesă”
Articol de , 8 noiembrie 2018, 11:57
Tudor Turcu, mai matinal decât și-ar fi imaginat Marius Stoica, a mărturisit că s-a trezit în miez de noapte pentru că fiicei sale, Anastasia, îi dau primii dințisori. Dar, fresh și plin de energie, Tudor a dat “Bună dimineața, București!” și nu oricum, ci cu noile sale piese: “Vise colorate” și “Goi de trecut”.
Artistul, cunoscut pentru că a câștigat X Factor, pentru participarea la Eurovision și la Sanremo, se pregătește acum pentru un concert la Mediaș, în orașul natal, precedat de o expoziție proprie de pictură.
Tudor Turcu se definește ca “freelancer” în industria muzicală: “Pe cont propriu e cel mai bine. Soția mea, Cătălina Turcu, este impresarul și managerul meu. Pe cea mică o luăm cu noi peste tot. Când avea doar 2 săptămâni am călătorit cu ea peste 1.000 de km. De 1 an de zile am reușit să încheg o gașcă foarte faină de oameni. Unde se poate cu trupa, merg cu ei. I-am denumit Bad Boys. De câteva luni mă axez să facem piese proprii cât mai multe. La anul, prin martie, în apropierea zilei mele de naștere, îmi doresc să lansez un album. În fiecare lună lansez câte o piesă. Urmează piesa «Anastasia», acum în noiembrie, pe care o dedic fiicei mele.”
În familie, fiica lui este cea care îi dă cel mai bun feed-back, chiar dacă este încă micuță: “Când se pune un metal mai modern, în care intervin părțile electronice, fiica mea țopăie, e fericită! Diferența dintre cele două piese este că la «Vise colorate» stă, se joacă, e liniștită. La «Goi de trecut» începe să danseze. La piesa «Anastasia» voi face un featuring cu o voce feminină.”
Tudor Turcu admite că va participa din nou la Eurovision: ”E un moment bun, își amintește lumea.”