Cinematografele din Siberia au fost amendate după proiecţia filmului „Lupul de pe Wall Street”
Articol de DSRNetworkAdmin, 9 aprilie 2014, 10:00
Proprietarii de cinematografe din regiunea siberiană Novosibirsk, Rusia, au fost amendaţi cu 113.000 de dolari după proiecţia filmului „Lupul de pe Wall Street”, fiind acuzaţi că promovează consumul de droguri.
Decizia judecătorească a fost luată în urma unei sesizări venite din partea Serviciului federal pentru controlul narcoticelor din Siberia, care a declarat că filmul, nominalizat la cinci premii Oscar, reflectă "o subcultură a consumatorilor de droguri" şi idealizează utilizarea drogurilor ilegale, conform agenţiei de ştiri ruseşti Itar-Tass, citată de contactmusic.com.
"Lupul de pe Wall Street" este bazat pe bestsellerul cu acelaşi titlu scris de speculantul financiar Jordan Belfort, în 1990, şi descrie ascensiunea lui Belfort în lumea finanţelor, din anii '80, până la anchetarea şi arestarea acestuia.
Personajul interpretat de Leonardo DiCaprio duce o viaţă libertină, iar filmul abundă în scene de sex, violenţă şi consum de droguri.
Pentru rolul lui Jordan Belfort, Leonardo DiCaprio a câştigat, în ianuarie, un Glob de Aur la categoria "cel mai bun actor într-un musical sau film de comedie" şi a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.
De asemenea, filmul a devenit cel mai profitabil lungmetraj din filmografia lui Martin Scorsese, cu încasări de peste 389,6 de milioane de dolari la nivel global.