Djokovic și Zverev se vor duela în finala Turneului Campionilor
Articol de Alina Neagu, 18 noiembrie 2018, 07:44
Novak Djokovic s-a calificat în ultimul act al competiției de la Londra după ce l-a învins pe Kevin Anderson cu 6-2, 6-2.
Bilanțul meciurilor directe este acum de 8-1 pentru Djokovic, singura victorie a sud-africanului fiind consemnată în 2008.
Liderul mondial va încerca, astăzi, să își treacă în palmares al șaselea său titlu la Turneul Campionilor, în fața germanului Alexander Zverev.
Acesta a produs surpriza în prima semifinală, învingându-l pe elvețianul Roger Federer cu 7-5, 7-6.
Djokovic are 2-1 în meciurile directe cu Alexander Zverev.
Finala va începe la ora 20.00.