Sistemul de carduri BCR va funcţiona cu întreruperi în această noapte
Articol de DSRNetworkAdmin, 11 aprilie 2014, 12:04
Sistemul de carduri al Băncii Comerciale Române (BCR) va funcţiona cu întreruperi în noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 01:00 şi 06:00, la bancomate, maşini multifuncţionale şi terminale de plată la comercianţi.
"Fluctuaţiile din reţeaua de ATM/MFM (bancomate / maşini multifuncţionale – n.r.), POS şi carduri BCR vor fi generate de derularea unor procese specifice ce privesc actualizări ale sistemului informatic BCR în vederea creşterii calităţii serviciilor oferite", se arată într-un comunicat al BCR.
Reţeaua de automate de schimb valutar nu va fi afectată de întrerupere.
Operaţiunile prin internet şi telefon vor putea fi efecutate fără întrerupere, cu excepţia afişării informaţiilor referitoare la cardurile de credit.