”Contre Jour”, o poveste de iubire sinuoasă și aproape straniu de adevărată
Articol de cristina.toma, 15 decembrie 2018, 10:30 / actualizat: 15 decembrie 2018, 15:26
O carte pe care nu trebuie să o lăsați necitită în această iarnă, mai ales dacă vă plac istoriile de familie, este ”Contre Jour” scrisă de Paul Țanicui și apărută la editura Curtea Veche.
”Contre Jour” este o poveste de dragoste a zilelor noastre care începe exact de acolo de unde majoritatea poveștilor se termină cu binecunoscuta frază, scrisă sau sugerată, cum că protagoniștii au trăit fericiți până la adânci bătâneți.
Aici aflăm povestea a doi oameni ce formează deja un cuplu dar povestea lor, care începuse așa de frumos, părea că se apropie de sfârșit. Iar ei se luptă să salveze această căsnicie mai de dragul trecutului, mai de dragul fetiței lor.
Povestea lor fusese una frumoasă: din primele momente ale întâlnirii, el și ea simt o atracție atât de intensă încât flirtul de la început se transformă rapid într-un amor pasional și nonconformist. Hotărâți să dea totul și să trăiască pe principiul „viața toată-i o vacanță”, pleacă împreună la Paris unde întâlnesc personaje excentrice, cum ar fi de exemplu un cuplu care colindă lumea din sponsorizările aduse de fotografiile ei nud făcute în zone turistice, un poet de geniu, paznic în cimitirul Montmartre, iar lista ar mai putea continua. Însă nu doar personajele întâlnite sunt stranii ci și unele întâmplări. De pildă, au experiențe mistice în fața casei faimosului alchimist Nicolas Flamel, se bucură de frumusețea orașului și de misterul lui.
Însă pe măsură ce relația lor evolueaza și viața se dovedește a nu fi chiar toată o vacanță, iar după nașterea fetiței lor lucrurile se complică, până în punctul critic în care decid să se despartă pentru o vreme. A doua plecare la Paris e menită să le salveze căsnicia. În drumul lor cunosc alte caractere neobișnuite și au parte de întâmplări la limita dintre real și imaginar. Dar toate astea le vor salva până la urmă iubirea? După toată proza de fiecare zi cu bune și cu rele mai regăsesc ei poezia începutului? Și dacă da, cum va continua povestea lor de iubire?
Cu acest roman, Paul Țanicui face o radiografie a aparențelor în care ne așezăm cu toții, acelea care ne fac să credem că suntem mai mult decât suntem, acelea care „ne dau dreptul“ de a judeca fără o analiză lucidă, de a indexa ceea ce nu seamănă cu noi, convinși că înțelegerea noastră e mai presus de orice.
Dacă autorul are dreptate sau nu, rămâne să aflați singuri atuncî când veți citi cartea pe care nu o veți lăsa din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.