Aglomeraţie la graniţe. Autoritățile se așteaptă ca intrările prin Est să fie suprasolicitate
Articol de bucurestifm, 5 ianuarie 2019, 09:09
Românii care au sosit în țară pentru sărbătorile de iarnă se întorc la muncă în străinătate.
Azi-noapte, de exemplu, autoturismele stăteau o oră și jumătate pentru a trece granița pe la Nadlac 2, respectiv Petea.
Autoritățile se așteaptă ca și intrările prin Est să fie suprasolicitate, deoarece vin turiștii străini care serbează Crăciunul pe rit vechi.
Poliția de Frontieră a anunțat că măsurile aplicate în punctele vamale în perioada sărbătorilor de iarnă vor fi menținute și în primele zile din 2019.
Cel puțin prin vămile de la granița cu Republica Moldova se estimează un număr crescut de persoane, care vor intra în România.
Pentru a asigura fluidizarea traficului, va fi suplimentat numărul de polițiști și se va folosi la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei.
Numărul turiștilor care petrec Crăciunul pe rit vechi în Poiana Brașov sau la Predeal este mai mic decât în alți ani.
Aproximativ 35% din capacitatea de cazare a stațiunilor este rezervată pentru zilele următoare.
Turiști din Republica Moldova, Ucraina și Rusia sunt cazați și în pensiuni din zona Bran-Moieciu-Fundata sau la Cheile Gradiștei.