Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului
Articol de bucurestifm, 24 ianuarie 2019, 14:32
Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Se va întâmpla în această după-amiază, începând cu ora 17:00.
„Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Administrația Prezidențială iluminează Palatul Cotroceni în culorile drapelului, în această seară, începând cu ora 17.00”, a informat Administrația Prezidențială.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat dimineață la evenimentele organizate de Ziua Unirii Principatelor Române la Palatul Patriarhiei.
De asemenea, Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.