”Gripa spaniolă” și Bucureștiul misterios al lui Petru Berteanu
Articol de cristina.toma, 9 februarie 2019, 10:00 / actualizat: 9 februarie 2019, 14:16
O carte pe care nu ar trebui să o lăsați necitită în această iarnă – mai ales dacă vă plac romanele polițisteșsi mai sunteți și pasionați de istoria Bucureștiului – este “Gripa spaniolă”, scrisă de Petru Berteanu și apărută la Editura Tritonic.
Acțiunea romanului se petrece în București, oraș care împreună cu istoria și oamenii lui, pare a fi locul preferat al autorului. Personajele principale sunt Iura Apostolescu, un bibliotecar cu o vastă experiență în meseria lui dar și cu lecturi aprofundate ce ar face invidious și un candidat la premiul Nobel, și Andrei Panduru, un profesor pasionat de mistere, istorie și literatură.
Sursa foto: www.jerryjenkins.com
Totul începe cu participarea lui Apostolescu la un simpozion dedicat manuscriselor pierdute și regăsite, dar care dincolo de ocazia de a calători în străinătate și de a cunoaște o lume atât de diversă, mai este și un prilej de peripeții care mai de care. Nu a avut prilejul să înfrunte vreun zmeu sau cine știe ce altă creatură, dar s-a enervat și s-a mirat destul atunci când valiza i-a fost furată și apoi regăsită.
Totul pare a merge liniștit și cu o oarecare rutină până când lui Andrei i se propune să mediteze un copil cu posibilități materiale reduse, de undeva, aproape de gară, pentru care aceste lecții particulare ar fi fost o gură de aer.
Băiețelul se numea Vladi, era crescut de bunicul lui Aldo, pe numele lui de scena și pentru prieteni. Vladi era un copil inteligent care iubea jocurile video și sporturile extreme si căruia lectura i se părea ceva total inutil și de neînțeles.
Sursa foto: The Mindful Word
Pentru a-l convinge, Andrei îl invită să citească niște cărți de aventuri pe care i le împrumută. Aldo este oarecum sceptic că Andrei va putea face față țâncului de clasa a opta care știa să se sustragă cu atâta dibăcie de la obligațiile școlare rigide și absurde, după mintea lui. Aldo, la rândul lui, este o fostă legendă a Zidului Morții ce presupunea excaladarea unui zid în forma circulară cu o motocicletă în viteză, ajungând ca după un asemenea spectacol să fie pur și simplu adulat de doamne și domnișoare. Unii spuneau că dacă ar fi plecat în străinătate ar fi avut o carieră de execepție. În străinătate avea să plece însă fiul lui, Barbu, care își dorea să îi ofere băiețelului său un viitor mai bun și tatălui o bătrânețe mai ușoară.
Andrei se reusește să se apropie de năzdrăvanul Vladi care pare că îi soarbe cuvintele, dar și alte învățături pe care mintea băiatului părea că le absoarbe ca un burete.
Totul pare a intra pe un făgaș normal dar Vladi dispare. Este căutat de bunic, de prieteni ai acestuia în tot orașul. Andrei își alertează chiar și prietenii politiști dar și pe Iura Apostolescu.
Cel care îl va găsi va fi Andrei care știe unde să îl caute: la școală în cabinetul cu hărți și alte materiale didactice, unde cel mic se ascunsese ca un pui de pisică speriat de prezența a doi străini lângă școală, dintre care unul nu știa boabă de română. Nici Vladi nu știa italiană dar un cuvânt –dolore- care însemna durere, îi atrăsese atenția. Toți încearcă să dea de urmă acestor străini și doresc să știe cu ce l-au speriat așa de rău pe puști încât să stea ascuns atâta timp și, mai ales, să nu mai iasă din școală.
Tot Petru Berteanu ne povestește pe scurt despre istoria unor locuri din București, precum Calea Moșilor, Batistei, zona Sfinții Voievozi dar și lumea balciurilor bucureștene de altă dată.
Vestea ca tatăl lui Vladi, Barbu, a fost găsit mort și prezența mascată la București a unui pictor vestit în Peninsulă, care uimise Italia cu morocicletele lui pictate, va declanșa o acțiune care vă va ține cu sufletul la gură.
Care este legătura dintre micul Vladi și acest pictor ciudat care își spune ”Dolore”, și mai ales ce secrete de ieri și de azi ies la iveală, rămâne să citiți romanul ”Gripa spaniolă”, scris cu atâta pasiune de Petru Berteanu și să aflați singuri!
Eu vă mai spun doar că veți afla multe despre istoria Bucureștiului – un ingredient de bază al poveștii – și nu veți mai lăsa cartea din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.
