Ascultă Radio București FM Live

Cinema, muzică, şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 12 februarie

Cinema, muzică, şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 12 februarie

Articol de , 12 februarie 2019, 16:23

CINEMA

* La Cinemateca Eforie, de la ora 19:00, în ciclul Istoria filmului universal în capodopere este proiectată drama romantică americană „Splendoare în iarbă”, regizată în 1961 de Elia Kazan, cu: Natalie Wood, Warren Beatty, Pat Hingle, Audrey Christie, Barbara Loden.

* Tot de la ora 19:00, la Cinema Elvira Popescu rulează comedia dramatică „Good bye Lenin”, realizată în 2003 de Wolfgang Becker, cu: Daniel Brühl, Katrin Saß, Chulpan Khamatova. Proiecţia este urmată de o dezbatere pe subiectul „Nostalgia socialismului”, la care participă: Evelin Hust – directoarea Institutului Goethe din România, Ileana Bîrsan – critic de film şi scenarist şi Andrei Pandele – arhitect şi fotograf; moderator Andrei Ţărnea – diplomat specialist în politică externă şi comisar al Sezonului Franţa-România, din care face parte şi proiectul intitulat „Fonds d’Alembert”, un ciclu de evenimente şi dezbateri inaugurat astă-seară, care se va desfăşura până pe 25 iunie, la Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi.

MUZICĂ

* Stagiunea „Cartografii sonore” de la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, (Str. Londra, nr. 39) vă propune, de la ora 18:00, o seară de operă cu soprana Veronica Anuşca şi mezzo-soprana Daniela Chihaia Popa, alături de invitaţii lor: Sandra Eliza Bărănescu, Andreea Plopeanu şi Alexandru Costea, cei cinci solişti fiind acompaniaţi la pian de Marta Tudor. Programul cuprinde lucrări celebre compuse de A. Vivaldi, J. Strauss, I. Kálmán, J. Offenbach, V. Bellini, Ch. Gounod, P. Mezzetti, dar şi lucrări de referinţă ale compozitorilor români N. Bretan, T. Brediceanu, T. Grigoriu. Harta în jurul căreia se va contura evenimentul este „Corso del Danubio da Belgrado fino al Mar Nero”, realizată de cartograful Giacomo Cantelli da Vignola şi publicată la Roma în anul 1684, ce prezintă cursul inferior al Dunării, de la Belgrad până la Marea Neagră, cu regiunile adiacente: părţi din Serbia, Bulgaria, Transilvania, Valahia, Moldova, Dobrogea etc. Sunt consemnate numeroase oraşe, cetăţi, graniţe, râuri, precum şi rutele comerciale ce legau oraşele Belgrad şi Iaşi de Constantinopol.

* La sala mică a Ateneului Român, Stagiunea de marţi seara are în program, de la ora 19:00, recitalul susţinut de violoncelistul Cornelius Zirbo şi invitatele lui: Andreea Butnaru – pian, Maria Marica – vioară. În program: Duo pentru vioară şi violoncel, op. 7 de Zoltan Kodaly; Sonata pentru pian şi violoncel de Francis Poulenc şi Şase dansuri româneşti de Béla Bartok.

* De la ora 20:00, în Clubul Ţăranului, muzica live se îmbină armonios cu umorul şi romantismul în spectacolul „Omul-Insulă”, de şi cu Geo Vişan, care o are ca parteneră pe scenă pe Larisa Enache.

* The Mono Jacks dau concert în Hard Rock Café, începând cu ora 21:30.

* De la ora 21:45, Ducu Bertzi cântă în Berăria H, alături de prieteni şi colegi, într-un show dedicat artistului Leo Iorga din trupa Compact B.

* Muzica celor 4 membri ai Gray Matters o puteţi asculta în Control Club, de la ora 22:00.

EXPOZIŢII

* În Spaţiile medievale de la Muzeul Naţional Cotroceni, la ora 18:00 are loc vernisajul expoziţiei „Poloneze şi românce care au schimbat lumea”, pregătită de Institutul Polonez din Bucureşti cu ocazia aniversării în 2018 a 100 de ani de la recâştigarea independenţei Poloniei şi obţinerea dreptului la vot de către femeile poloneze, precum şi cu ocazia aniversării a Centenarului Marii Uniri a României.

* La Institutul Italian de Cultură (Aleea Alexandru, nr. 41), de la ora 18:30 este vernisată expoziţia „Toate pentru victorie – Imaginea femeii în propaganda italiană de război”, ce conţine cărţi poştale şi afişe din anii 1915-1918 şi imagini din ziarele: Domenica del Corriere (1917-1918), L’Illustrazione Italiana (1916), Numero (1915-1917), La Tradotta (1918), Sempre Avanti (1918), Touring Club Italiano (1916), Corriere dei Piccoli (1916), pe care le puteţi viziona până pe 20 martie. Vernisajul este însoţit de conferinţa susţinută de Camilla Peruch, autoarea volumului „Tutte per la vittoria”.

* La Muzeul de Artă Recentă – MARe (Bd. Primăverii, nr. 15), de la ora 19:00 are loc, în prezenţa artistului, vernisajul expoziţiei „Thinking / Not Thinking”, ce cuprinde patru lucrări video realizate de Martin Creed între anii 2006 şi 2016.

* La Institutul Balassi (Str. Gina Patrichi, nr. 8), tot de la ora 19:00 este vernisată expoziţia „Linie şi formă”, pentru care curatorii Emilia Persu şi Vásárhelyi Antal au selectat lucrări realizate de graficieni maghiari şi români, pe care le puteţi vedea până pe 8 martie.

ALTE EVENIMENTE

* În cadrul proiectului Idei în Agora, Muzeul Municipiului Bucureşti organizează, de la ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151), un dialog între istoricul Sorin Antohi şi filosoful prof. univ. Mircea Dumitru, cu tema: „Adevărul şi trecutul”.

* Teatrul Excelsior găzduieşte, de la ora 18:30, la Sala Studio (Str. Academiei, nr. 28) evenimentul intitulat „Viaţa şi învăţăturile lui Alan Watts – repere în călătoria omului către sine” organizat împreună cu Editura Herald. Participă: Mihai Popa Radu (fondator al Mindfulness Institute), Alice Macrina Cornea (lector la Fundaţia Calea Victoriei), Matei Georgescu (profesor universitar, psihoterapeut) şi actorul Vasile Calofir.

* La Green Hours, de la ora 20:00 începe un performance intitulat „Deadline. Hotline?!”, conceput de Alexandru Claudiu Maxim (Pastila Roz), realizatorul componentei visual, şi de Alina Tofan şi Alexandra Dascălu, care-l şi interpretează, alături de Robert Băjenaru. Sculpturi: Anca Cuzum.

Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esenţiale
Actualitate joi, 13 martie 2025, 12:15

Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esenţiale

Rata de vaccinare scade pentru două vaccinuri esenţiale – ROR şi pneumococic, iar printre cauzele identificate se numără dezinformarea din...

Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esenţiale
Traficul rutier sau arborii? Ce salvăm în Capitală?
Actualitate joi, 13 martie 2025, 12:08

Traficul rutier sau arborii? Ce salvăm în Capitală?

Asociația Străzi pentru Oameni cere, printr-un apel deschis, salvarea a 42 de arbori de pe Bulevardul Barbu Văcărescu, care ar urma să fie...

Traficul rutier sau arborii? Ce salvăm în Capitală?
Naționala de fotbal a României, la al doilea film-documentar în decurs de doi ani de zile. „Generația de Suflet”, mini-serialul de trei episoade care amintește de performanțe istorice: „Ne pregătim să construim o creație și pentru Campionatul Mondial de Fotbal”
Actualitate joi, 13 martie 2025, 10:12

Naționala de fotbal a României, la al doilea film-documentar în decurs de doi ani de zile. „Generația de Suflet”, mini-serialul de trei episoade care amintește de performanțe istorice: „Ne pregătim să construim o creație și pentru Campionatul Mondial de Fotbal”

„Generația de Suflet”, un film-documentar care se întinde pe trei episoade, are în centru exprimarea poveștii trăite de naționala de fotbal...

Naționala de fotbal a României, la al doilea film-documentar în decurs de doi ani de zile. „Generația de Suflet”, mini-serialul de trei episoade care amintește de performanțe istorice: „Ne pregătim să construim o creație și pentru Campionatul Mondial de Fotbal”
Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului şi tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi
Actualitate joi, 13 martie 2025, 10:04

Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului şi tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi

Societatea Română de Nefrologie a făcut un apel pentru continuarea prioritizării diagnosticului şi tratamentului precoce al Bolii Cronice de...

Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului şi tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi
Actualitate joi, 13 martie 2025, 09:50

”Visul unei nopți de vară”, în regia lui Alexandru Dabija, premieră la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie anunță premiera oficială a spectacolului ”Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, în regia lui Alexandru...

”Visul unei nopți de vară”, în regia lui Alexandru Dabija, premieră la Teatrul de Comedie
Actualitate joi, 13 martie 2025, 07:03

Vant si ploaie dar cald

Vreme deosebit de calda astazi in Capitala unde se vor atinge 24 de grade. Vantul va sulfa cu putere si va ploua, mai ales dupa- amiaza si seara....

Vant si ploaie dar cald
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 19:39

Hartă digitală a strazilor din București

Potrivit unui acord cadru pe patru ani semnat, astăzi, Primaria Capitalei, prin Administrația Străzilor (ASB), va crea o bază de date...

Hartă digitală a strazilor din București
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 19:32

AEP recomandă alegătorilor să se informeze corect şi doar din surse oficiale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis  că recomandă alegătorilor să se informeze corect şi doar din surse oficiale, „în...

AEP recomandă alegătorilor să se informeze corect şi doar din surse oficiale