Transportul feroviar de călători a fost lansat pe Podul Noua Europă
Articol de DSRNetworkAdmin, 11 mai 2014, 10:10
Primul tren de călători care inaugurează transportul feroviar de persoane pe Podul Noua Europă a pornit sâmbătă din oraşul bulgar Vidin către oraşul românesc Calafat, relatează postul de radio Focus din oraş.
Potrivit postului, trenul a pornit către România la ora locală 12.25 (12.25, ora României).
La ceremonie, din partea bulgară a fost prezent adjunctul ministrului bulgar al Transporturilor Petăr Kirov.
"Astăzi (sâmbătă) am dat integral în folosinţă Podul Noua Europă", a declarat Kirov, citat de post.
Transportul feroviar internaţional pe ruta Vidin-Golenţi-Craiova va fi asigurat, începând de duminică, de către perechi de trenuri aparţinând companiei de stat româneşti de căi ferate, a anunţat secretarul de stat de la Ministerul român al Transporturilor Iulian Matache, la ceremonia de lansare, citat de postul bulgar.
Al doilea pod de pe Dunăre, de la Calafat la Vidin, numit "Noua Europă" a fost inaugurat în iunie 2013. România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.
Podul Calafat-Vidin este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).