Actorul american Luke Perry a suferit un accident vascular cerebral!
Articol de , 28 februarie 2019, 20:03
Interpretul lui Dylan din cunoscutul serial ”Beverly Hills 90210”, a fost spitalizat după ce a suferit un accident vascular cerebral în casa sa din Los Angeles, informează Daily Mail.
Paramedicii au răspuns miercuri la ora locală 9.40 a.m. la un apel din casa actorului din Sherman Oaks, L.A.
Starea actorului, în vârstă de 52 de ani, nu este cunoscută.
Miercuri, în aceeaşi zi cu accidentul vascular cerebral, 20th Century Fox a anunţat că Beverly Hills 90210 se va relua.
Recent, actorul l-a interpretat pe Fred Andrews în serialul de succes „Riverdale”.
Perry a jucat şi în filme ca „Buffy the Vampire Slayer” şi „8 Seconds”.