Termoenergetica, din nou la vot!
Articol de Mircea Apostolescu, 11 martie 2019, 11:36
Primăria Capitalei doreşte să majoreze cu 50% alocaţiile de hrană din spitale faţă de nivelul prevăzut de Hotărârea de Guvern 851/2018, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de astăzi.
Hotărârea de guvern prevede alocații de hrană cu valori cuprinse între 5 și 20 de lei pe zi, suma variind în funcție de afecțiunea și vârsta pacienților, dar permite unităţilor administrativ-teritoriale să majoreze alocațiile de hrană pentru spitalele aflate în subordinea lor, cheltuielile suplimentare fiind suportate de la bugetele locale.
Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Companiei Termoenergetica și a Companiei Energetica Servicii, va fi supus, din nou, votului Consiliului General, după ce s-a aflat că unul dintre voturile exprimate aparţinea unui consilier municipal care se afla în conflict de interese.
Consilierii municipali urmează să aprobe actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru consolidarea a 10 imobile, ca urmare a modificării salariului minim pe economie.
Primăria Capitalei vrea să aloce peste 5 milioane de lei pentru lucrări de reparații capitale la Ștrandul și Baia Giuleşti, potrivit unui alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General.
De asemenea, Primăria Capitalei intenționează să cumpere un imobil monument istoric, destinat Muzeului Naţional al Literaturii Române. Potrivit proiectului de hotărâre, imobilul este situat pe Bulevardul Regina Maria nr. 86-88, iar prețul maximal de achiziţie este de 8.850.960 lei, fără TVA, la care se vor adăuga celelalte taxe și impozite datorate de Municipiul Bucureşti.