Actorul George Clooney se va căsători în luna septembrie
Articol de DSRNetworkAdmin, 20 mai 2014, 09:40
Actorul american George Clooney se va căsători cu logodnica sa, Amal Alamuddin, o avocată specializată în drepturile omului, într-o ceremonie ce va avea loc pe 12 septembrie, în Italia, a declarat un prieten al cuplului.
Potrivit unui bun prieten al lui Amal Alamuddin, aceasta pregăteşte deja invitaţiile de nuntă, care îi informează pe destinatarii lor că trebuie, în septembrie, să călătorească până în Italia, cu avionul, şi apoi în Liban.
"12 septembrie este data la care vor să se căsătorească", a declarat un prieten al viitoarei mirese, citat de dailymail.co.uk. Amal Alamuddin, în vârstă de 35 de ani, s-a născut în Liban, dar a crescut în Marea Britanie.
"Toată lumea crede că ei se vor căsători pe malul Lacului Como din Italia, unde George are o vilă foarte frumoasă, însă Amal crede că ar fi un eveniment lipsit de discreţie.
Ei vor să organizeze o petrecere mică într-un sat italian, unde vor putea să controleze accesul fotografilor. Însă nu s-au hotărât deocamdată asupra localităţii.
Apoi, ei vor organiza două petreceri spectaculoase pentru familiile lor, la Londra şi în Liban", a adăugat aceeaşi sursă.
Cei doi au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People.
De atunci, starul hollywoodian şi iubita sa au fost văzuţi împreună la New York şi în vacanţe petrecute în Tanzania şi Seychelles.
George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor.
Însă el nu a dat niciodată impresia că şi-ar fi dorit să se mai implice într-o relaţie pe termen lung, după divorţul de actriţa Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 şi 1993.
Acesta a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul "Salvamarii/ Baywatch" Krista Allen.
Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului.
Ea a fost votată "cea mai sexy avocată din Londra" în 2013.
Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.
George Clooney şi-a câştigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist şi regizor, dar şi ca activist dedicat cauzelor umanitare.
În 2006, George Clooney a primit un premiu Oscar pentru rolul din "Syriana", pentru care a câştigat şi Globul de Aur.
Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane la diverse categorii, pentru filmele "Noapte bună şi noroc", "Michael Clayton", "Sus, în aer/ Up in the Air", "Descendenţii/ The Descendants", "Ziua trădătorilor/ The Ides of March".
Cel mai recent film scris şi regizat de George Clooney este "The Monuments Men", despre o unitate specială compusă din şapte directori, conservatori ai muzeelor şi istorici din artă, care primeşte, în timpul celui de-Al Doilea RăzboiMondial, din partea Aliaţilor, ordinul de a găsi operele de artă confiscate de nazişti în spatele liniilor inamice, pentru a le restitui proprietarilor de drept.