Nu uitați să achitați rovinieta și peajul, dacă plecați în vacanță de Sărbătorile Pascale și 1 Mai
Articol de Stefania Grigore, 24 aprilie 2019, 13:43
Compania de Drumuri aminteste șoferilor care vor să plece la mare în această perioadă că taxa de trecere de la Fetești poate fi achitată și prin sms, la numărul 7577.
In plus, tot pentru a evita cozile de la pod, taxa poate fi achitată și pe erovinieta.ro sau prin intermediul aplicaţiei eTarife.
În cazul în care s-a omis plata anticipată, iar trecerea s-a efectuat, tariful poate fi achitat ulterior trecerii printr-unul din canalele menţionate anterior, până la ora 24:00 a zilei următoare trecerii.
CNAIR recomanda utilizatorilor ca în momentul plății sa acorde atenție sporită la introducerea numărului corect de înmatriculare al vehicului.
Totodată, CNAIR aminteste că pentru circulația pe autostrăzi și drumuri naționale este necesară achitarea rovinietei.
Nu uitati sa achitati rovinieta si peajul, daca plecati in vacanta de Sarbatorile Pascale!