Haosul din traficul bucurestean: legislatie, amenzi si statistici
Articol de dianamatei, 24 aprilie 2019, 18:52
Apropierea sărbătorilor dă peste cap traficul din Capitală. A inceput să se circule greu pe majoritatea arterelor din oraș, în special în zonele în care există supermarketuri. Cu câteva zile înainte de Paști, oamenii au luat cu asalt magazinele. Și intersecțiile mari sunt afectate. Un drum de 15 minute durează acum chiar și o oră. Brigada Rutieră le recomandă șoferilor să-și păstreze calmul, să nu claxoneze inutil și să respecte indicațiilor polițiștilor aflați pe teren. Insa nici in alte zile normale nu putem vorbi despre un trafic usor. Soferii parcheaza in locuri nepermise iar pietonii merg pe unde nu au voie. Legi exista! Insa pare ca nu influenteaza comportamentul participantilor la trafic.
Inspectorul Claudiu Costea, de la Brigada Rutiera a capitalei spune ca „singura arma pe care o avem este legea pe care trebuie sa o aplicam si masuri legale pe care le dispunem: putem sa ridicam vehiculele stationate neregulamentar sau putem solicita autoritatilor locale sa faca acest lucru. De asemenea, puteti apela la 0219544 daca vedem un comportament inadecvat in trafic.”
Exista, de asemenea si sanctiuni. Andra Arsintescu, purtatorul de cuvant al Brigazii Rutiere, spune ca „pentru anul 2018 avem 14 mii de sanctiuni pentru opririle si stationarile neregulamentare in Bucuresti. In primele 3 luni ale acestui an avem undeva la peste 3700 de sanctiuni. Noi sprijinim si mersul pe jos sau folosirea mijloacelor de transport in comun. In cazul in care soferii nu au neaparata nevoie de autoturism (…) pot merge si pe jos. Este important si pentru trafic si pentru sanatate”, mai spune Andra Arsintescu.
Claudiu Costea, inspector Brigada Rutiera a Capitalei si Andra Arsintescu purtator de cuvant, au vorbit, astazi, In Comunitate, despre haosul din traficul bucurestean, legislatie, amenzi si statistici.