Destinații de vacantă – Mănăstirile din nordul Moldovei
Articol de dianamatei, 25 aprilie 2019, 08:53
BucurestiFm îți recomandă o destinație de vacanță 🙂
Astăzi îți propunem patru locuri minunate pe care trebuie să le vizitezi dacă nu ai făcut-o încă.
De fapt, îți propunem o excursie pe care să o faci când simți că ai nevoie de o pauză de la rutina ta de zi cu zi – o excursie pentru suflet, relaxare și reîncărcarea bateriilor, și-anume turul mănăstirilor din nordul Moldovei: Moldovița, Sucevița, Voroneț și Putna.
Mănăstirea Moldovița este una din vechile așezări călugărești, cu un important și glorios trecut istoric, situată în comuna Vatra Moldoviței din județul Suceava, la o distanță de circa 15 km de comuna Vama.
Este un loc încărcat de istorie, un loc care îți bucură ochii prin picturile exterioare cu totul speciale, păstrate în condiţii bune. De asemenea, peisajele de poveste şi priveliştea pitorească sunt încă un motiv în plus pentru care trebuie să ajungi la Mănăstirea Moldoviţa.
Mănăstirea Moldoviţa este inclusă pe lista celor mai frumoase lăcaşuri de cult pictate din Bucovina, dar şi pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, fiind considerată o “bijuterie arhitecturală”.
Pe pereţii exteriori ai mănăstirii poți admira scene cu caracter istoric, religios sau cultural. Bineînțeles, rămâne un mister cum au reuşit zugravii moldoveni să realizeze aceste fresce cu totul speciale, iar culorile, care au devenit faimoase în întreaga lume, sunt bine conservate de mai bine de 500 de ani.
A doua oprire din periplul pe care ti-l propunem este Mănăstirea Sucevița, construită între anii 1583-1586 și situată în satul cu același nume, la o distanță de 18 km de municipiul Rădăuți. Mănăstirea Sucevița a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015.
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Învierea Domnului” din cadrul Mănăstirii Sucevița, pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
Următoarea destinație este Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”!
Un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale domnitorului Ștefan cel Mare. Partea fascinantă este că biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, un adevărat record pentru acea vreme.
Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, iar lăcașul de cult este inclus de asemenea în patrimoniul mondial UNESCO.
Pentru că toți suntem familiarizați cu sintagma „albastru de Voroneț” iți spun că ar fi păcat să ajungi în zonă și să nu admiri misterioasa culoare, în perfectă armonie cu ilustrațiile religioase.
Ultima oprire din turul pe care ți-l recomandăm este Mănăstirea Putna, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești.
Fiind supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de către Mihai Eminescu, Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase.
Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.
Mănăstirea Putna este cea mai importantă ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare, ea fiind concepută să servească drept necropolă pentru el și familia sa, aici aflandu-se locul de veci al marelui voievod, alături de a doua și ultima soție, fiul său Bogdan, precum și alți urmași ai săi.
Mănăstirea a rezistat la incendii, atacuri și ocupații străine, deși unele părți au trebuit să fie restaurate.
Turnul Tezaurului este singura clădire a mănăstirii care a rămas neschimbată încă din timpul domnitorulu Ștefan cel Mare, în urmă cu 500 de ani aici fiind ascunse obiectele valoroase ale mănăstirii.
Un loc încărcat de istorie, liniște dar mai ales, un loc excelent de-a încheia o vacanță excelentă, încărcat cu voie bună, liniște în suflet și mai ales, bunătate.
Orice ai alege să faci, Mănăstirile din nordul Moldovei sunt o destinație de vacantă în care nu te poți plictisi, mai ales dacă nu îți lași curiozitatea acasă!