Ascultă Radio București FM Live

Se scumpește sau nu gigacaloria și cu cât?!

Se scumpește sau nu gigacaloria și cu cât?!

Articol de Mircea Apostolescu, 7 mai 2019, 08:08

În Săptămâna Patimilor Mântuitorului semnalam o evoluție de extremă importanță în ceea ce privește viitorul sistemului de termoficare din București. Este vorba despre o comunicare internă adresată angajaților Electrocentrale București SA (ELCEN) de către administratorul special Claudiu Crețu și președintele fostului sindicat reprezentativ din cadrul ELCEN, SLI-SEB, Cristian-Aurică Popescu. Deși documentul este de o importanță vitală pentru toți bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire, el a trecut neobservat, probabil pentru că oamenii erau preocupați cu pregătirile pentru Paște sau pentru că afară s-a încălzit… Atenție, însă, după vară va veni iarna, din nou, cu siguranță!

Prin acest document oficial intern cei doi spun, pentru prima oară negru pe alb, că Electrocentrale București SA (ELCEN) va rămâne la Ministerul Energiei. În plus, semnatarii documentului afirmă că ELCEN va solicita ANRE o creștere a tarifului la gigacaloriei, pentru a asigura creșterea salariilor propriilor angajați.
Administratorul special și președintele SLI-SEB aruncă vina ratării fuziunii dintre ELCEN și RADET în curtea Primăriei Capitalei.
Astfel, conform informării interne adresate angajaților, ELCEN și SLI-SEB ar fi încercat să negocieze, din decembrie 2018 până în februarie anul acesta cu PMB, Ministerul Energiei, reprezentanții RADET și Compania Municipală Energetica un nou Contract Colectiv de Muncă (CCM) în care să fie cuprinse drepturile tuturor salariaților, ale celor proveniți de la ELCEN dar și ale celor de la RADET, în urma fuziunii. Dar, în ciuda eforturilor ELCEN și SLI-SEB, nu s-ar fi ajuns la semnarea unui nou CCM. „Deși au fost respectate toate termenele și s-a lucrat la întreaga documentație, această soluție nu a mai putut fi posibilă”, spun administratorul special și președintele SLI-SEB.

Vina ar purta-o, evident, Primăria Capitalei și administratorul judiciar al RADET, Rominsolv. Astfel, statutul Energetica ar fi devenit „neclar”, în timp ce Rominsolv nu a modificat Planul de Reorganizare al RADETîn vederea introducerii în acesta a sursei de bani cu care regia să achite datoriile ELCEN către creditorii săi, precum și în vederea transferului activității către compania PMB, așa cum era prevăzut în planul ELCEN”, susțin domnii Crețu și Popescu.
Acestea sunt cauzele pentru care ELCEN va depune în instanță un nou plan de reorganizare, care se află în lucru. Noul plan de reorganizare va prevedea că „ELCEN va rămâne în subordinea Ministerului Energiei și va avea contract de furnizare cu o companie municipală către care va delega PMB serviciul de termoficare, după falimentul RADET”, conform informării interne.
„Bugetul de venituri și cheltuieli va prevede și majorarea fondului de salarii, conform art. 5.61 din CCM ELCEN în viitor, astfel încât să poată fi asigurată noua salarizare le care Ministerul o va avea în vedere pentru ELCEN”, se afirmă în informarea domnilor Crețu și Popescu.

Pentru a susține majorările salariale convenite cu SLI-SEB, ELCEN va solicita ANRE o majorare a tarifului la gigacalorie, majorare Cenad urma să fie aprobată la finele lunii mai, spune informarea destinată angajaților ELCEN.
„Toate calculele referitoare la bugetul de venituri și cheltuieli (implicit cele referitoare la fondul de salarii) trebuie susținute de o decizie a ANRE privind tarifele cu care ELCEN poate furniza energie termică și electrică, astfel încât din activitatea sa ELCEN să poată înregistra profit, condiție indispensabilă pentru ca un Plan de Reorganizare să poată fi votat favorabil de către creditori. Niciun Plan de Reorganizare în pierdere nu poate fi votat”, explică administratorul special și președintele SLI-SEB în mesajul lor către salariații ELCEN.
Așadar, după aproape 6 ani de promisiuni și asigurări că ELCEN va trece la PMB pentru realizarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică (SACET-BUCUREȘTI), după cascade de vorbe frumoase la toate nivelurile, de la prim-miniștrii, miniștrii ai energiei până la primari generali, este pentru prima oară când se afirmă răspicat, negru pe alb, că fuziunea RADET-ELCEN nu va mai avea loc!

Pentru eșecul creării SACET-BUCUREȘTI, administratorul judiciar și președintele auto-proclamatului sindicat reprezentativ de la ELCEN aruncă vina în ograda Primărie Capitalei.
Pe de altă parte, ELCEN își fundamentează creșterea salarială promisă propriilor angajați pe o creștere a tarifului gigacaloriei. Asta în condițiile în care este foarte clar că bugetul întins la maxim al Primăriei Capitalei nu mai poate suporta o nouă creștere a subvenției la căldură. Așadar, creșterea tarifului gigacaloriei de către ELCEN va însemna creșterea întreținerii și o nouă gaură în buzunarele bucureștenilor care locuiesc la bloc.
Deocamdată, administratorul special și președintele fostului sindicat reprezentativ par a le vinde salariaților ELCEN pielea ursului din pădure, pentru a îndulci pastila amară a pierderii, începând din luna mai a majorării salariale de 2000 de lei …
De ce pielea ursului din pădure?! Pentru că, așa cum spun chiar semnatarii documentului, majorarea de tarif trebuie, mai întâi, aprobată de către ANRE. Fără aceasta, administratorul special și președintele SLI-SEB nu vor avea nici o creștere de tarif, iar salariații nu vor avea nici o majorare salarială.

Apoi, noul plan de reorganizare a ELCEN va trebui aprobat de către creditori și de către judecătorul sindic.
Ori, în plină perioadă electorală, este destul de greu de anticipat faptul că actuala coaliție de guvernare își va asuma riscul de a le da bucureștenilor vestea că vor trebui să plătească mai mult la întreținere …
Și, atunci, de unde vor lua cei din conducerea ELCEN banii necesari pentru a asigura creșterea salariilor celor 1800 de angajați, care de la finele lui aprilie au pierdut cei 2000 de lei obținuți în urma protestului din decembrie anul trecut?!
În plus, ELCEN are nevoie imperioasă de bani pentru investiții. Este vorba despre modernizarea propriilor capacități de producție, vechi și poluante, care vor ieși din uz în următorii doi-trei ani …!
Vor veni banii de investiții de la Ministerul Energiei?! Pentru că, dacă domnul administrator special și președintele SLI-SEB și-au făcut socoteala că vor obține o mulțime de bani din falimentul RADET, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, cum zice o veche vorbă românească. Creditorii vor putea valorifica clădirea din Cavafii Vechi, câteva autovehicule și poate niște lopeți și târnăcoape cu cozile rupte…

În ceea ce privește majorarea de tarif la gigacalorie, dacă ea va fi, totuși, aprobată de către ANRE, bugetul întins deja la maxim al Primăriei Capitalei nu va mai putea suporta o nouă creștere a subvenției la căldură. Deci, noi, cei racordați la sistemul centralizat de încălzire, va trebui să plătim mai mult la întreținere!
În condițiile avariilor care au afectat, iarna trecută, cartiere întregi ale Bucureștiului, creșterea întreținerii va duce la o avalanșă de deconectări și debranșări de la sistemul de termoficare, în această vară. Primii vor pleca din sistem cei cu venituri mai mari, care își vor permite să își instaleze imediat centrale de apartament.
Rămas cu pensionarii, cu familiile cu venituri mici și cu asistații social, sistemul de termoficare se va prăbuși definitiv!

În această situație de criză profundă, am întrebat la ELCEN dacă și când a fost solicitată majorarea de tarif la gigacalorie, precum și despre ce sumă este vorba?
Am întrebat și la ANRE același lucru. În plus am cerut informații asupra stadiului soluționării solicitării Electrocentrale București SA, dacă aceasta a fost făcută.
În fine, am întrebat la Primăria Capitalei dacă, în situația majorării tarifului la gigacalorie, bugetul pe acest an va permite o majorare corespunzătoare a subvenției la căldură sau dacă majorarea de tarif va fi suportată de către bucureșteni?
Sperăm să primim răspunsuri la toate aceste întrebări, vreodată …

Bucureștiul donează și repară, cu ajutorul unui instrument online de recreare a comunităților
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 09:17

Bucureștiul donează și repară, cu ajutorul unui instrument online de recreare a comunităților

Capitala României a devenit centrul unei inițiative care promovează economia circulară și sustenabilitatea urbană. Evenimentul–dezbatere...

Bucureștiul donează și repară, cu ajutorul unui instrument online de recreare a comunităților
Prognoza meteo
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:41

Prognoza meteo

In Capitala cerul va fi variabil apoi se va innora treptat iar seara trecator va ploua. Vantul va sufla moderat iar temperatura maxima va fi de 9.....

Prognoza meteo
Cu un prim 11 compus din titulari și rezerve, campioana României „se împiedică” în Moldova: gol la ultima fază marcat de FC Botoșani în duelul cu FCSB, într-un meci „restanță” din Superligă
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 22:14

Cu un prim 11 compus din titulari și rezerve, campioana României „se împiedică” în Moldova: gol la ultima fază marcat de FC Botoșani în duelul cu FCSB, într-un meci „restanță” din Superligă

FC Botoșani și FCSB și-au dat întâlnire într-un duel restanță din runda a patra din Superligă, cu moldovenii în ipostaza de gazde ale...

Cu un prim 11 compus din titulari și rezerve, campioana României „se împiedică” în Moldova: gol la ultima fază marcat de FC Botoșani în duelul cu FCSB, într-un meci „restanță” din Superligă
Sector 6 – Lucrările de amenajare a Insulei Lacului Morii încep în curând
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 21:25

Sector 6 – Lucrările de amenajare a Insulei Lacului Morii încep în curând

Lucrările de amenajare a Insulei Lacului Morii vor începe curând.  Autorizaţia de construire a fost emisă, transmite edilul Ciprian Ciucu....

Sector 6 – Lucrările de amenajare a Insulei Lacului Morii încep în curând
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 21:15

Vreme instabilã

La noapte, Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de -2 grade. Vineri, Vremea...

Vreme instabilã
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară

Universitatea din Bucureşti este, conform ediţiei I a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, prima...

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:57

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, un eveniment unic, care îmbină cultura, tradiţiile şi bucuria Crăciunului, va avea loc, în...

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:30

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1

Peste 500 de copii au fost înscrişi de părinţi la cursuri de înot, după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1. Cele mai...

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1