Ascultă Radio București FM Live

Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 8 mai

Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 8 mai

Articol de , 8 mai 2019, 14:44 / actualizat: 9 mai 2019, 12:51

CINEMA

* La Cinemateca Eforie, astăzi au loc două proiecţii mai speciale:

– de la ora 17:00, la cererea spectatorilor, comedia dramatică japoneză „Frumoasa zi de toamnă”, regizată în 1960 de Yasujirô Ozu, cu: Setsuko Hara, Yôko Tsukasa, Mariko Okada;

– de la ora 19:30, în ciclul Seara marilor autori, „Nattvardsgästerna / Comunianţii” realizată în 1963 de cineastul suedez Ingmar Bergman, cu: Gunnar Björnstrand, Ingrid Thulin, Max von Sydow.

* De astăzi până pe 16 mai, la Cinema Elvira Popescu se desfăşoară cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, ce propune publicului 23 de filme inedite, structurate în patru secţiuni devenite reper de-a lungul ediţiilor precedente: Competiţia tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinéma şi Retrospectiva, dedicată în 2019 lui Claire Simon, realizatoare prolifică în a cărei filmografie se îmbină documentarul şi ficţiunea. Componentă importantă a Sezonului România-Franţa, actuala ediţie a acestui Festival are o temă care transcende timpul – „Paris, toujours…” – purtând publicul, în prezenţa a cinci invitaţi (realizatorii Pierre Schoeller, Claire Simon, Matthieu Bareyre şi Marie Monge, dar şi criticul Joachim Lepastier) printr-un periplu cinematografic având ca reper capitala Franţei, de la momentul fondator al Revoluţiei din 1789 până într-un prezent al tinerei generaţii, ce oscilează între deziluzie şi dorinţa de reinventare. În gala de deschidere de astă-seară, de la ora 20:00 este proiectat, în prezenţa regizorului Pierre Schoeller, filmul „Un peuple et son roi / Un popor şi regele său” (2017), ce prezintă o frescă despre emancipare şi idealurile revoluţiei de la Paris, ca piatră de temelie a redefinirii noţiunii de libertate.

MUZICĂ

* De la ora 18:00, la Muzeul Naţional „George Enescu” – Palatul Cantacuzino începe un Portret componistic Violeta Dinescu, lucrări ale acestei compozitoare fiind interpretate de Aurelian-Octav Popa – clarinet, Sanda Crăciun-Popa – violă, Clarino Consort şi Viola Consort.

* Orchestra de Cameră Radio susţine, de la ora 19:00, la Sala Radio, primul dintre cele 2 concerte ale ambiţiosului proiect „Integrala Suitelor pentru orchestră semnate de BACH”, sub bagheta dirijorului Janko Zsolt. Solistul serii, cunoscutul violonist Gabriel Croitoru, care cântă pe celebra vioară Guarneri – supranumită „Catedrala” ce a aparţinut lui George Enescu, interpretează alături de fiica sa, tânăra violonistă Simina Croitoru, Dublul concert în re, una dintre partiturile memorabil interpretate de Enescu şi discipolul său, Yehudi Menuhin. Programul serii cuprinde, de asemenea, Concertul nr. 2 în Mi pentru vioară şi orchestră şi suitele nr. 1 şi 2 pentru orchestră.

* În cadrul proiectului City Vibes by BFm, ce se desfăşoară la Bucureşti Mall Vitan, Bucureşti FM dă astăzi, de la ora 19:00, startul celui mai inedit concurs destinat trupelor de cover, Undercover – Bătălia trupelor, cu un concert Voltaj şi tragerea la sorţi a celor 10 trupe ce se luptă pentru supremaţie în fiecare miercuri, începând din 15 mai, până la marea  finală din 19 iunie ce va fi marcată de un concert Vunk. Detalii găsiţi pe site-ul nostru: www.bucurestifm.ro.

* Stagiunea de Jazz de la Teatrul Act (Calea Victoriei, nr. 126) continuă cu un concert dedicat creaţiei româneşti, susţinut, de la ora 19:00, de trompetistul Sebastian Burneci, saxofonistul Paolo Profeti, pianistul George Natsis, contrabasistul Adrian Mircea Flautistu şi bateristul Vlad Poescu.

* La ediţia de deseară de Blue Wednesday, regizată de Hanno Hoefer de la ora 19:30, în Clubul Fabrica, alături de regizor (voce/chitară/bas) mai cântă Laco Jimi – bas/chitară, Claudiu „Nashu” Purcărin – tobe şi invitaţii speciali: Mugurel Vrabete – bas şi Paul Negoiţă – voce.

* Watain susţine concertul bucureştean din turneul european „Eastern Eclipse” în Quantic Club, în deschiderea căruia, de la ora 20:00, cântă Kistvaen.

* Trupa Jukebox și Bella Santiago dau concert, de la ora 20:15, la terasa Berăriei H.

* Unflicted lansează albumul şi videoclipul „Naiade” în cadrul unui concert ce are loc în Expirat Halele Carol şi în deschiderea căruia, de la ora 21:00, cântă Breathelast.

* Tot de la ora 21:00, în Control Club muzica este asigurată de Dillon.

* FELI dă un show de zile mari în Hard Rock Café, începând cu ora 21:30.

SPECTACOL

De la ora 18:30, la Opera Naţională începe o reprezentaţie în limba italiană cu opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi, cu un libret de Francesco Maria Piave după romanul şi drama „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas-fiul. Regia şi mişcarea scenică: Paul Curran. Dirijor: Ciprian Teodoraşcu. În distribuţie: Marta Sandu, Alin Stoica, Balla Sandor, Cristina Eremia, Ciprian Pahonea, Andreea Iftimescu, Dan Indricău, Florin Simionca, Iustinian Zetea, Narcis Brebeanu, Adrian Ionescu.

EXPOZIŢII

* În contextul aniversării a 80 de ani de relaţii diplomatice dintre Peru şi România Ambasada Republicii Peru din România, în parteneriat cu Primăria Capitalei, a organizat expoziţia de pictură „El alma del arbol / Sufletul copacului” a artistului José Antonio „Cuco” Morales Velit, prezent la vernisajul ce are loc la ArCuB – Hanul Gabroveni, începând cu ora 18:30, urmat de un cocktail cu băuturi şi gustări tradiţionale peruane. Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 14:00 şi 20:00, până în data de 19 mai.

* Expoziţia temporară de grafică „Epictet. Pagini: cuvinte şi imagini” este vernisată la ora 19:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României (Calea Victoriei, nr. 12), în prezenţa artistelor Anastasia Dumitrescu şi Iulia Costache, cu participarea prof. univ. Ioana Costa – Preşedinta Societăţii de Studii Clasice din România şi a Anastasiei Staicu. Expoziţia este deschisă de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00, până pe 26 mai.

ALTE EVENIMENTE

* La Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8) de la ora 17:00 începe un eveniment dedicat memoriei lui George Stanca, în cadrul căruia sunt lansate două cărţi purtând semnătura acestuia: „Un corp scufundat într-un lichid” şi „Reporter de profesie”. Sunt invitaţi să rememoreze amintiri cu jurnalistul şi scriitorul George Stanca: Ioana Crăciunescu, George Mihăiţă, Corneliu Olar, Nicolae Dan Fruntelată, Andrei Păunescu, Paul Surugiu (Fuego), Tic Petroşel, Mircea Bodolan, Ştefan Dulu şi Daniel Ionaşcu.

* La Librăria Humanitas de la Cişmigiu de la ora 19:00 are loc încă o întâlnire cu scriitorul Jo Nesbø, „regele noir-ului scandinav”, prilejuită de apariţia romanului „Macbeth”, în traducerea Ivonei Berceanu, al şaselea volum al Proiectului Hogarth Shakespeare, ce propune o interpretare în cheie modernă a piesei cu acelaşi nume de William Shakespeare. Alături de autor, iau cuvântul: George Volceanov – traducător şi specialist în opera marelui Will şi Laura Câlţea – filolog şi blogger cultural. Moderator: Denisa Comănescu.

* La Institutul Goethe – Pavilion 32 (Calea Dorobanţi, nr.32), tot de la ora 19:00 începe conferinţa publică intitulată „Des-facerea fotografiei. Thomas Ruff şi Thomas Weski în dialog la Bucureşti”, moderată de Erwin Kessler, directorul MARe/ Muzeul de Artă Recentă, ce îşi propune să familiarizeze publicul cu opera versatilă a lui Thomas Ruff care va discuta despre fotografie, artă, istorie şi reprezentări vizuale cu Thomas Weski, unul dintre cei mai importanţi curatori de fotografie germani.

Etichete:
București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:20

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți

Târgul Meleti, un eveniment dedicat culturii, inspirației și cărților, organizat de către Andreea Halikias, antreprenor, trainer și...

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:58

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie

93.605 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – s-au înregistrat în perioada 11 – 17...

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:26

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională

Aeronavele F-35 vor reprezenta, nu doar un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în...

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:08

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național

Roxana Amarandi, solista trupei E-an-na, a fost invitata matinalului București FM, unde a împărtășit detalii despre noul album al...

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:40

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj...

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:10

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, derulează operaţiunea „Green-Pass”, pentru verificarea unor locaţii de cazare...

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România