Medalie de aur pentru Romania la CE de gimnastica aerobica!
Articol de , 26 mai 2019, 20:47
România a câştigat medalia de aur în finala probei de grup, la Campionatul European de gimnastică aerobică de la Baku.
Alte două medalii de bronz tricolore au venit din finalele la perechi mixte şi trio.
În alte finale de astazi, România a obţinut bronz la perechi mixte, în formula Andreea Nogati şi Dacian Barna, respectiv la trio (Andreea Bogati, Marian Broţei şi Mihai Popa).
Tot în finala perechilor, Sandra Dincă şi Mihai Popa s-au clasat pe locul 6, în timp ce cel de-al doilea trio, compus din Gabriel Bocşer, David Gavrilovici şi Sarmiza Niculescu, a încheiat concursul pe locul 4.
În finala individuală masculină, Gabriel Bocşer s-a clasat pe locul 5, iar Ştefan Huştea pe 8, în timp ce Sandra Dincă a terminat finala feminină pe locul 8.
Concursul de astazi, de la Baku, se va încheia cu finala la dans aerobic.